Paul Valéry decide că Villon "... e singurul poet francez ce a ştiut să scoată din refren efecte puternice şi în progresie crescătoare." - Or, fără să împartă cu poetul nostalgicelor "neiges d'antan" această singulară glorie, Victor Hugo e, în materie de refren, un prozodist nu mai puţin notabil. Utilizîndu-l ca din joacă, pe urmele lui Béranger, el pare să-i confere acestui "bis" o noimă care transcende jocul formal (şi exterior), mecanica facil-repetitivă, - justificîndu-l din lăuntru, dacă vreţi, în calitatea-i însăşi de "ewige Wiederkunft", de ritornello. Astfel făcîndu-se că, într-un thriller cu stafii, precum La Légende de la Nonne, refrenul ("Enfants, voici de b"ufs qui passent,/ Cachez vos rouges tabliers!") este, şi el, un soi de revenant! în rest, cînd, ca aici, "hispanizează", Victor Hugo recurge la acesta ca la figura optimă, pesemne, a unei pasiuni de tip iberic, ce va să zică monomaniacală. Dovadă, între altele, refrenul, obsesiv ca o idee fixă şi inflexibil ca un fatum, din Guitare: "Le vent qui vient à travers la montagne/ Me rendra fou"; sau acela, mai graţios, mai tandru, dar înlănţuitor, din Les Bleuets: "Allez, allez, ô jeunes filles,/ Cueillir des bleuets dans les blés!". - Să decretăm, şi noi, ca Paul-Ambroise: Hugo e singurul poet francez care va fi textualizat refrenul?!
Legenda călugăriţei
Voi, ochi de care s-a dus vestea,
Priviri în sclipăt şi fior,
De dragul vostru spun povestea,
Azi, a Padiliei del Flor,
Cea din Alanja cu verzi lauri
Foşnind în aerul molîu. -
Băieţi, pe uliţă trec tauri,
Ascundeţi-vă roşul brîu!
Sunt şi-n Sevilla, şi-n Granada
Copile blînde şi cuminţi,
Pe care, -ajunge serenada
Sub geamuri, să le scoţi din minţi;
Sunt şi de-acelea ce, -n coclauri,
Şi fără cîntec merg la rîu. -
Băi
