Amorul este mai întotdeauna însoţit de muzică în vremurile cele paşoptiste. Atunci ca şi astăzi. Aşa pretindea cutuma vremii. Andronache Tuzluc cade la amor auzind "exclamaţiile amoroase" de care este plină "o cantilenă" pe care o cîntă cu suave accente minunata Chera Duduca; aceasta este "o femeie jună ca de douăzeci de ani, foarte frumoasă, şezînd răsturnată pă un divan de mătasă şi cu părul ei cel negru undulînd în neorînduială." (Filimon, II, 1978, 32) Amorezul vremii (altul, de bună seamă, decît marele postelnic care obişnuieşte să apuce cu mînă sigură ceea ce doreşte) organizează la fereastra iubitei "serenade de lăutari şi uneori de bande militare însoţite cu tobe şi cu tipsii, întocmai ca la grădina lui Giafer, şi care se termină prin păruieli în clasele de jos şi prin ceva mai rău în cele de sus?" Nicolae Filimon zugrăveşte amantul de sub geamuri cu acreală, de aceea se şi întreabă, îngrijat, de nerespectarea liniştii publice şi a bunelor rînduieli: "Ce crimă au săvîrşit paşnicii locuitori ai vecinătăţii, ca să fie deşteptaţi din somn, în strigătele birjarilor şi oftările cele monotone şi ascuţite ale amorezilor vulgari, mai indiscreţi decît pisicile." Povestea cuceririi unei frumuseţi încarcerate în dosul unor garduri greu de trecut o relatează cutare amorez amicului său în romanul "Misterele Bucureştilor" al lui Grigore H. Grandea. Ca să intri în cetatea mîndră şi voluptoasă, "noi", zice eroul cu pricina, "cari sîntem fii lui Marte", adică niscaiva "laitenanţi" în armată, trebuie "să procedăm după toate regulele tacticei". (Grandea, 1975, 208 ş.u.) Juna asaltată după regulile pomenite este "ca Venera lui Tizian", posedă "ochi negri şi arzători, cu o gură mică şi zîmbitoare, care te face să treci prin foc ca să-i furi o sărutare, cu braţele albe şi rotunde cari parcă n-au altă menire decît a strînge pe fericitul amant la sîn". În vederea împlinirii c