Există o specie dăunătoare prin definiţie, care nu aduce nici un folos umanităţii, ci numai daune, prejudicii de toate felurile - materiale, morale, sociale, intelectuale, filosofice -, care înainte vreme (adică în epoca de aur, de lumină, de fericire) nu făcea decît să fie de acord cu ceea ce trebuia să fie de acord, iar acum se opune în general, fără discernămînt, se opune mai ales bunăvoinţei şi bunăstării binesituaţilor, oamenilor cumsecade, de bine, de viaţă, de exemplu, cu alte cuvinte exemplari. Această specie infectă, mizerabilă, perversă este constituită din ziarişti, care sînt răi de gură şi de condei, lipsiţi de sentimente de solidaritate şi frăţietate cu lumea bună, lipsiţi de scrupule, lipsiţi de frumuseţe morală, care scotocesc, înjură, denunţă, murdăresc viaţa senină a societăţii noastre drepte, corecte, în plin zbor spre capitalism şi fericire generală. Aceşti jurnalişti, aceste jigodii monstruoase, trebuie împuşcaţi pînă la unul, fără excepţie sau cu excepţia celor pe care-i vom excepta noi, oamenii de bine, oamenii de valoare şi de valori. Noi nu ameninţăm pe nimeni cu moartea, nu le vorbim

urît - iar cînd le vorbim urît, bineînţeles că avem dreptate -, dar dorim să dispară, şi nu prin stingere lentă a speciei, pentru asta e nevoie de răbdare , iar noi nu-i mai putem răbda pe suprafaţa pămîntului; dorim să moară de glonţ, e mai eficient, mai rapid, mai radical. Vrem să piară fără urmă, fără să poată - Doamne fereşte - să renască pe pămîntul nostru sfînt. În anii de glorie, ai dacilor, romanilor, ai marilor voievozi, ziariştii nici nu existau. Specia asta a apărut cînd societatea a intrat în declin, cînd şi-a pierdut morala şi prinţipurile, cînd lumea s-a ticăloşit. Îi vom urmări în baruri, pe stadioane (oare nu ar fi bună ideea strîngerii gazetarilor pe stadioane şi...?), în Parlament, în cluburile sportive, în gaură de şarpe, în subter