Mise en scène

O lunga analiza si deci detaliata, a limbajului, a nivelului analitic, a bazei empirice, a bibliografiei... Multa tehnica, putina atitudine. Asa mi-as fi dorit. Am deschis Omul recent retinind printre asteptari si fastul lansarii ei. Multumiri pe o pagina si jumatate, invocate seminarii, scoli de vara, comentarii critice la primele exercitii, traduceri din Pascal la cerere, observatii pe manuscris, fotocopii dupa carti rare, indicatori (a) si (w) in loc de (a) si (b), parteneri ca Alexandru Dragomir si Cristian Badilita, Monica Lovinescu si Virgil Ierunca… o mise en scène impresionanta. O alta pagina de „teze preliminare“. De la Platon la Hayek si Pierre Manent. Deja cam eterogen si deja cam mult.

Am deschis noua carte a lui Patapievici… ca sa citesc: „Pina acum, modernitatea a fost folosita pentru a ne convinge ca Invizibilul nu exista...“. Cum isi asuma Patapievici astfel de idei? Modernitatea echivalata cu sustinerea vizibilului si a materialului! Sint interpretari dintre cele mai triviale. „Critica mea nu este facuta nici din perspectiva postmodernismului s…t. Este o critica din perspectiva constiintei“. Nu merge. Nu se inlocuieste paradigma cu existenta. „Cind se inchina bigot la minunile modernitatii s…t in sufletele noastre ignorante se tinguiesc de o maniera sfisietoare toate bogatiile pe care le-au pierdut inauntru atunci cind trupurile noastre au progresat in afara“. Patapievici continua in acelasi stil: „…citi oameni novisimi, orbiti de patima de a fi cit mai recenti, citi oameni care mobilizeaza puterea unui tigru si viclenia unui sarpe in perspectiva de intelegere a unei efemeride...“. Ce s-a intimplat? Sa nu vada autorul caraghioslicul scriiturii?

Il citesc pe Patapievici… Toata cartea este o insiruire cind de banalitati, cind de interpretari de o inadecvare totala asezonate cu o multime de metaforizari simandicoas