D-ale carnavalului mediatic...
De calităţile eseistice ale articolelor publicate de Mircea Vasilescu în revista Dilema, la rubrica Satul global, şi-a putut da seama oricine a avut curiozitatea să citească vreunul dintre ele. În consecinţă, publicarea lor într-un volum apare ca un gest cît se poate de normal. Pe lîngă faptul că acestor texte (dintre care multe sînt de-a dreptul savuroase), le stă bine în postura de capitole de carte, nu încape nici o îndoială că, fiecare articol, ca şi volumul în ansamblu, reprezintă o pledoarie implicită pentru profesionalism, o demonstraţie indirectă (şi reconfortantă) că, la urma urmelor, se poate face gazetărie şi fără a recurge la dezvăluiri senzaţionale sau la alte reţete "de succes". Dezarmant este însă faptul că în puţine ziare şi reviste din spaţiul public românesc (şi acelea apărute în tiraje extrem de mici), se practică un asemenea tip de discurs. Într-o societate normală, civilitatea şi decenţa, dezbaterea echilibrată şi flexibilitatea argumentelor, nu ar trebui să surprindă pe nimeni. În societatea românească însă, în condiţiile în care presa, ca şi celelalte instituţii, întîrzie să-şi stabilească propriile reguli şi strategii de funcţionare, complăcîndu-se, inerţial, într-o tranziţie perpetuă, asemenea calităţi reprezintă un lucru extrem de rar şi, ca atare nu pot trece neobservate.
Jocul de cuvinte din titlu (Mass-comedia), ne trimite cu gîndul la situaţii, scene şi moravuri de bîlci, de farsă, de carnaval, sintetizează, într-un cuvînt, starea de fapt din presa şi societatea românească actuală. Ingenioasă mi se pare mai cu seamă ideea autorului de a aşeza în fruntea fiecărui capitol "cîte o vorbă din Caragiale" (Noi şi-ai noştri, Nu cerneală, Năică,...vitrion englezesc!, Box populi, box dei, Scoal' că-i revuluţie, De ce, nene Anghelache?, îţi trag palme, mă-nţelegi? ş.a.m.d.). Prin jocul acesta intert
