Soţia mea se tot încăpăţînează să ceară studenţilor săi un comentariu la un text, savuros altminteri, intitulat "Fast food - le désir assassiné". Este o probă de limbă franceză, dar şi o probă, implicită, de mentalitate sau spuneţi-i cum doriţi. Zilele trecute mi-a arătat, (oarecum) amuzată, următorul comentariu scurt şi la obiect: Mie îmi place la McDonald's pentru că acolo nu trebuie să ai maniere. Mi-am notat, entuziasmat, sentinţa. E un întreg Weltanschauung în aceste cuvinte, o constatare vizionară de genul Dumnezeu e mort! sau Secolul următor va fi religios sau nu va fi deloc! etc. Poate fi luată şi ca o lozincă mobilizatoare de genul Liberté, égalité, fraternité! sau Proletari din toate ţările, uniţi-vă! Probabil că a fost spusă însă cu mai multă inocenţă decît în aceste cazuri. La McDo', acest simbol al mondializării, nu trebuie deci să (mai) ai maniere, adică poţi să fii tu însuţi - după cum ne avertizează, de fapt, şi reclamele. Adică cum? Adică aşa, natural. Am atins astfel fondul problemei: (post)modernul bun de la natură! Este o declaraţie de egalitate şi o presupoziţie de democraţie în această viziune. Ea mătură această frustrare a burghezilor, care li se trage de la aristocraţi şi pe care Bourdieu o numeşte "la distinction", distincţie - "o calitate care îi deosebeşte pe unii de cei de rînd". A face distincţii - între un fishburger şi un şalău bonne femme, de pildă - îţi oferă o anumită distincţie, adică te distinge de ceilalţi oameni care nu fac asemenea distincţii - ceea ce este, evident, discriminatoriu; îţi oferă un capital cultural, adică, ce să o mai lungim, îţi conferă (sau legitimează) puterea! "Burghezia - spune Bourdieu - regăseşte în cultura privită ca o natură cultivată (...) singurul principiu ce poate legitima privilegiul acesteia: neputînd invoca dreptul prin naştere (pe care această clasă i l-a refuzat, secole de-a rîndul, arist