Editura Paralela 45, Seria „Studii culturale“, Colectia „Deschideri“, Pitesti-Brasov-Bucuresti-Cluj-Napoca, 2001,
264 p., f.p
Initial teza de doctorat sustinuta la Institutul de Studii Sud-Est Europene, lucrarea lui Alexandru Ofrim vorbeste despre istoria cartii in trecerea din spatiul sacru spre cel privat in ceea ce autorul numeste „cultura comuna“, la intersectia dintre „marea traditie“, transmisa in scris, si „mica traditie“ de la gura la ureche. Demersul e unul de istorie a mentalitatilor - si Ofrim incepe prin a face o incursiune in domeniul noii istorii de la „Annales“, care si-a cistigat de putin timp drept de cetate ca alternativa la cea „a generalilor“ (termenul ii apartine de fapt formalistului rus Tinianov si se referea la vechile, dar inca actualele metode ale istoriei literare ca serie de capodopere).
Urmarind diversele heteropraxii ale scrisului si ale cartii, cum numeste „ansamblul de reprezentari, practici si obiceiuri“ legate de acestea, Alexandru Ofrim se refera la carte ca parte a imaginarului traditional, legata mai ales de lumea de dincolo, ca liant al comunitatii, ca element al arsenalului magic, ca detinatoare de virtuti mantice; niciodata insa ea nu apare cu sensul pe care cel mai adesea i-l atribuie omul, sa-i spunem, modern: purtatoare a unui mesaj decodabil prin lectura. Exista totusi citeva rinduri, in capitolul in care discuta bibliomancia - zodierii, pascalarii, „deschiderea cartii“, unde, reluind concluziile lui Traian Herseni, autorul afirma: „O parte a membrilor comunitatii din Fundul Moldovei, nemaifiind satisfacuti de biserica (nu si de invatatura ortodoxa) incearca sa-si formeze singuri convingerile, citind si interpretind textele sfinte, in conformitate cu propriul mod de a gindi“ (p. 318). Acesta e probabil momentul saltului de la utilizarea ca obiect la lectura, de la spatiul sacru la cel privat (nu ob