Julian BARNES
Something to Declare
Picador, Londra, 2002, 318 p.
Titlul ultimei carti a romancierului englez Julian Barnes, Something to Declare, nu poate fi inteles fara trimitere la un pasaj din mai vechiul sau volum Flaubert’s Parrot (cartea care l-a facut „vizibil“, dupa propria lui marturisire), unde autorul vorbeste - ca Heliade Radulescu acum un secol si jumatate, la prima confruntare cu vamesii francezi - de obsesia ipoteticei culpabilitati a calatorului in fata functionarului de la vama: „N-am niciodata mai multe lucruri neimpozabile decit este permis, nu aduc niciodata plante, ciini, produse farmaceutice, carne cruda sau arme, si totusi ma simt indemnat intotdeauna sa cotesc spre vama. A te intoarce de pe continent fara a avea nimic de declarat este intotdeauna simtit ca un esec“ (cap. VII, Traversarea Minecii). A veni deci dintr-o calatorie, si cu atit mai mult dintr-un periplu intelectual, fara a avea „ceva de declarat“ este o infringere, un semn de pauperitate.
Nu este cazul romancierului Julian Barnes la revenirea din lunga sa calatorie in spatiul culturii franceze si al Frantei, in general, caci aceasta e substanta volumului de eseuri si, totodata, de amintiri in care autorul recapituleaza inceputurile raporturilor sale naive cu Franta si cu realitatea ei, in copilarie, in excursiile cu vechiul Land Rover al familiei prin coclaurii unei tari inca neinvadate de turisti si de industria calatoriilor, pentru a ajunge - inevitabil, nu? - la Flaubert, la detaliile mai mult sau mai putin semnificative ale vietii acestuia si la raporturile lor cu scrisul. In subsidiar, multe dintre cele saptesprezece eseuri ale volumului reiau si discuta ceea ce mi s-a parut intotdeauna ca este tema principala a celeilalte carti a lui Barnes, adica biografia ca gen si in special biografia lui Flaubert, biografia scrisa si cea nescris