…Asadar, in ansamblu, un an mediocru pentru cinematografia maghiara - si nu gafele organizatorilor festivalului din acest an aveau sa creasca succesul filmelor. Dar lucrurile nu au luat sfirsit aici. Daca peliculele produse in Ungaria au dezamagit, in schimb, participarea ceha a fost de-a dreptul penibila.

Cinematografia tarii-gazda venea si ea dupa un an de exceptie. Dupa Revolutia de catifea, a trebuit sa se scurga mai bine de un deceniu de cautari, tatonari, razbunari politice si isterie comunista pentru ca in Cehia sa se poata produce, in decursul unui singur an, cel putin patru-cinci filme mature, solide, convingatoare si care, in sfirsit, isi puteau revendica apartenenta la buna traditie a anilor ’60 si pretentia de a o continua. Se afirma in forta prima generatie de regizori cu adevarat talentati de dupa 1989, capabili de a-si defini si a-si respecta un crez artistic propriu, coerent si netributar vreunei conditii impuse din exterior. „Facem film asa cum vrem, asa cum stim si cu banii pe care ii avem“, rezuma regizorul Bohdan Sláma, in 1999, conceptia acestei generatii referitoare la conditia creatiei cinematografice. Cei mai optimisti dintre teoreticieni vorbeau deja despre un al doilea Nou Val ceh. Marturisim ca afirmatia ni se pare exagerata, fenomenul petrecut la sfirsitul deceniului (si al mileniului) trecut neavind caracterul programatic, coerenta si amploarea curentului de acum patruzeci de ani. Totusi, Jan Hrebejk, Alice Nellis, Bohdan Sláma si Sasa Gedeon au dat in 1999 si, mai ales, in 2000 titluri remarcabile, care anuntau o noua orientare (sau cel putin o noua tendinta) in evolutia cinematografiei cehe de dupa caderea comunismului. Depolitizarea filmului juca un rol major in filozofia creatiei acestor tineri realizatori. Ei au aratat ca aceasta nu inseamna a dezerta de la obiectivitatea critica proprie artistului „angajat“ (si care artist din