Tipului cu relaţii i se spune descurcăreţ. El se grăbeşte să acopere atît orizontala, cît şi verticala societăţii, accentuînd zona înaltă a ultimei. Abil, descurcăreţul, debordînd de amabilitate şi simpatie în faţa oricărei posibile relaţii, sfîrşeşte, uneori, chiar bine înfipt într-o funcţie. Sistemul său de ţesături se cere doar permanent gîdilat la orgoliu. Am întîlnit indivizi al căror unic merit îl reprezenta relaţia. Dintre cei care nu rezolvă, ci te rezolvă. În general, relaţiile se exhibă. Ca medaliile. Spre deosebire de legături, care se trăiesc în intimitate. Primele se consumă în antreu, ultimele în iatac. Ambele se pot rupe. Nu ambele trezesc însă acelaşi soi de regrete. Relaţia, cu nuanţa ei matematică, asociază indivizii de la capetele unei sfori într-o dependenţă de tipul

"îmi dai, îţi dau". În spatele căreia se ghiceşte "cît (?!)". Într-o legătură, sfoara înconjoară partenerii cu noduri şi funde. Relaţiile există şi se cultivă pentru a fi pomenite. Ele nu dezvoltă confesiuni, ci necesităţi. Trăim printre colecţionari de funcţii. În anturajul cu care se laudă trebuie să existe, ca într-un insectar, magistratul, universitarul, artistul, medicul, bancherul, omul din media, politicianul... vedeta. Lipsită de nuanţe, lumea aceasta năvăleşte peste sensul prieteniei fără a-l cunoaşte, cu toată liota de amici adunaţi de prin galoşii saloanelor unui carnaval de interese. Un ameţitor amalgam de personaje de tip Caragiale-tatăl desfide tonul grav al prieteniei crailor - ironic, tocmai Caragiale-fiul. Gălăgioasa punte fiind chiar personajul emblematic pentru meritul de a avea relaţii: Pirgu, omul-macaroană. La mai bine de un secol după, există şi telefoane care sună doar "atunci cînd"... Alina IORDACHE

Tipului cu relaţii i se spune descurcăreţ. El se grăbeşte să acopere atît orizontala, cît şi verticala societăţii, accentuînd zona înaltă a u