Evadările şi sinuciderile din rîndurile armatei ar trebui să-i preocupe nu numai pe psihologi şi pe cei care fac recrutările, dar şi pe şefi, de la comandanţii de pluton pînă la comandanţii (mai mari în grad şi funcţie) de regiment sau divizie. Tinerii nu fug din armată sau nu se sinucid numai fiindcă sînt labili psihic (nu vorbim aici de înclinaţia maladivă a unora către crimă), fiindcă s-a făcut o greşeală tehnică la recrutare, fiindcă au fost părăsiţi de iubite, fiindcă s-au rupt de mediul familial, ci şi pentru că nu suportă, în general, condiţiile aspre, excesiv de aspre, ale vieţii cazone. Sigur, în perspectivă, armata română va deveni una de profesionişti, pe bază de voluntariat, dar pînă atunci tinerii militari trebuie să îndure hachiţele unor caporali, sergenţi şi plutonieri, dintre care mulţi au porniri sadice, sau, pur şi simplu, prinşi într-un lanţ al nedreptăţilor, sînt revanşarzi, dornici, cu alte cuvinte, să răzbune dispreţul şi umilirile de care au avut parte pe cînd erau ei înşişi recruţi. S-au schimbat destule în armată de pe vremea cînd am trecut şi eu pe acolo, purtător, cu termen redus, de uniformă militară, dar nu cred că s-au schimbat toate. Nu m-ar mira să mai existe cîte un sergent care

să şteargă vesela de la popotă cu cîrpa folosită la ştergerea cizmelor, iar ofiţerul şef al popotei să-i ameninţe cu trimiterea în faţa curţii marţiale pe cei care au protestat împotriva gestului şi nu pe autorul măgăriei. Nu m-ar mira să mai existe cîte un ofiţer care să comande o oră de "pas de front" (de paradă) prin praful de esenţă afgană, pentru că un biet soldat a greşit cadenţa. N-aş băga mîna în foc că nu mai supravieţuieşte cîte un ofiţer superior care să-şi înceapă lecţia de "teoria probabilităţilor" cu "bomba atomică este o... bombă" şi s-o continue cu "avem o cutie în care punem cinci bile albe şi cinci bile negre; ce bilă vom scoate