cîteva reflecţii Există o evidenţă faptică şi statistică care obligă la mai mult discernămînt şi, îndrăznesc să afirm, onestitate intelectuală, în citirea paradigmatică a lumii economice. William Easterly, unul dintre economiştii de frunte ai Băncii Mondiale, a furnizat o serie de date tulburătoare pentru perioada 1980-2000: politicile promovate de instituţia pentru care lucrează, în ţările sărace, nu au reuşit decît o, practic, nesesizabilă creştere a venitului pe locuitor1. Iar asemenea date nu sînt singulare. Şi experienţa tranziţiei (în ţările fost comuniste) invită la revizitarea unor clişee şi mituri; astăzi, se acordă mai multă atenţie problemelor guvernanţei corporative, construcţiei instituţionale - inclusiv reglementărilor de pieţe -, vitezei şi modului de liberalizare a pieţelor financiare, etc. Realitatea economică a lumii a impus o reconsiderare a unor teze enunţate de Paul Rosenstein-Rodan, Albert Hirschman, Harvey Leibenstein, Gunar Myrdal, sau Ragnar Nurkse cu decenii în urmă; mă refer la "capcana subdezvoltării" şi nevoia unui impuls puternic (big push) care să scoată economia din cercuri vicioase; la cauzalitate cumulativă şi externalităţi negative; la "eşecuri de coordonare a pieţelor" (pieţe imperfecte) etc.
Achiziţii teoretice de vîrf în ultimele decenii consolidează teze ale economiei dezvoltării (development economics). Am în vedere ideea "echilibrelor multiple", care explică o stare de subutilizare cronică a resurselor, dar şi persistenţa unei dependenţe de pîrtie, care poate condamna la subdezvoltare. Sau, "asimetriile informaţionale" (Joseph Stiglitz) care pot avea consecinţe dramatice pentru funcţionarea pieţelor financiare. Dani Rodrik şi Paul Krugman au arătat că nu orice tip de integrare - şi prin extrapolare, globalizare - aduce avantaje. Teoria endogenă a creşterii (Paul Romer, Robert Lucas), care subliniază posibilitatea r