Cînd trec cu troilebuzu' ca să merg la mamaie în Dristor, un porumbel era deja acolo aşezat, şi-a venit o cioară mare şi ciorile sînt rele, se aşează pe biserici, pe blocuri, pe statui şi peste toate locurile unde e sus. Şi m-am gîndit tare să mă prefac într-un vultur invizibil şi să zbor din troilebuz pînă la cioara aia s-o las fără pene. Mie din toată lumea asta aş vrea să fiu un vultur invizibil, să-i apăr pe porumbelu' ăla şi pe guguştiuci. Şi pe vrăbii, pentru că ele nu zboară sus de tot. Cînd o să fiu mare o să mă prefac de la un vrăjitor, da' acuma sînt mic şi cioara aia a ţipat la porumbel şi porumbelu' a zburat pînă la un bloc şi doar cioara aia s-a aşezat pe staţia Kogălniceanu. Adică pe statuie. El e chel şi are o mînă pe care o ţine aşa. Eu cred că el a fost rege pentru că l-au făcut o statuie mare. Şi cel mai mult aş vrea noaptea, cînd nu vede nimeni, să se stingă luminile şi piaţa, nu, statuia să plece pînă la parcu' ăla, să treacă de el p'acolo şi să se bage sub Arcul de Triumf, să treacă de el şi, pe urmă, cînd vine mîine dimineaţa, lumea să-l găsească tot la locul lui. Şi eu o să fiu ca un fel de vultur invizibil. Cel mai mult îmi place de Mihai Viteazul, calu' lui şi că are buzdugan. Pe celelalte statui nu le cunosc prea bine. Sînt din beton. Dragi cetăţeni, în calitatea mea de reporter, vorbind cu prietenul meu de o viaţă, Mihăiţă Sava şase ani, aş dori să fac una bucată precizare binemeritată: nici un alt specimen pe lumea asta nu e mai preocupat de o statuie decît un copil. De altfel (cu asta intrăm într-o altă discuţie) noi sîntem aceia ce ne tîmpim la cap pe zi ce trece, iar un copil (să avem pardon) nu spune în ruptul capului lucruri trăsnite. Aşa că: Care statui? Mihai Viteazul, care? Dă-le-n mă'sa de statui! De parcă la asta mă gîndesc eu toată ziua! Să fie, că e bune pentru istorie, şi toate alea şi în parcuri... Da', decît să tot ba