În timp ce dădeau din coate şi, probabil, din gură ca să se apropie de preşedintele ţării, aflat în vizită în capitala unui judeţ din sud, ziariştii s-au ales cu eticheta deloc binevoitoare de "analfabeţi", din partea unui demnitar local. Să-i numeşti astfel, acum, pe cei care scriu despre viaţa politică a ţării este o iniţiativă riscantă, fiindcă te poţi trezi cu propria imagine (plus cea de partid) negativizată la maximum. Dar există perspective frumoase ca, într-un timp nu prea îndelungat, eticheta să înceapă să se potrivească viitorilor ziarişti. Şi totul vine dinspre partea profesorilor şi învăţătorilor. Dacă profesorii şi învăţătorii vor cere fără nici un rezultat mărirea salariilor şi li se va servi un 5% ca să li se închidă gura, n-ar fi exclus ca aceştia să-şi ia lumea în cap sau, mai rău, să continue să alfabetizeze tineretul cu salariile (printre) cele mai mici din economia românească, ceea ce ar duce la o analfabetizare generală. Aşa că, peste un număr de ani, o să le poţi striga ziariştilor "mă, analfabeţilor" fără să fii prea departe de adevăr. Dar nu numai ziariştii ar putea să beneficieze de acest calificativ descalificant (scuze pentru jocul de cuvinte

absolut penibil), dar şi scriitorii, oamenii de ştiinţă, demnitarii, profesorii universitari, chiar şi academicienii. Cînd eşti (cel mai) prost plătit, nu prea ai chef să-i înveţi pe alţii, ba chiar îţi piere cheful să mai înveţi tu însuţi. Oricum, între o friptură şi un manual, mulţi profesori şi învăţători vor alege friptura, sau căldura, sau apa rece şi chioară. Să vezi atunci cît de analfabeţi vor fi cei care vor fi obligaţi să-i alfabetizeze pe ceilalţi! Cu atît mai mult cu cît amărîţii de profesori şi învăţători nu sînt deloc periculoşi pentru siguranţa statului, aşa cum nu sînt nici medicii, asistenţii medicali, scriitorii, artiştii. Nu ca minerii, care au ticul de a veni după drept