Capacitatea romanilor de a rezista la schimbari pare nelimitata – de o pregnanta care maculeaza pina si atitudinea putinilor indivizi care mai indraznesc sa se ocupe cu cultura. Pe de o parte, insul de rind isi motiveaza fundamental retractilitatea (producatoare de opacitate) prin observarea haosului si a contrasensului in care intreaga societate se misca – de altminteri cu osirdie favorizata de caderea libera in care se afla, pe plaiurile mioritice, orice urma de ethos – de unde si predictia permanentei declasari; pe de alta, firava intelectualitate este, deseori, „ajutata“ sa opteze pentru cutare sau cutare retea de relatii: dubla conditionare ce produce, volens-nolens, o abrutizare existentiala a lui zoon politikon sau, in ordinea culturii, suspectarea intelighentiei de parvenitism. Iar daca mai adaugam si cumplita competenta a clasei politice care, ne aducem aminte, ne ameninta oarecind cu 15000 de specialisti, dar numeste in continuare liderii pe „criterii“ de algoritm, vom intelege perfect de ce, chiar fara ajutorinta ortodoxiei (tap ispasitor mult prea la moda in ultima vreme), romanul nu poate avea decit nesfirsita circumspectie vizavi de orice (tip de) schimbare.
In decembrie 1996, Arhitext Design a operat prima schimbare interioara fundamentala – a trecut de la formatul de ziar la cel de revista cu 64 de pagini alb-negru, dublata de aparitia unei rubrici consistente de arte. Au aparut, apoi, copertile si paginile color, rubricile de arhitectura mai incisive, semnaturile cu rezonanta, apoi, in dorinta permanenta de dialog cultural, concursurile „paralele“ – cel de eseistica, mai intii, apoi cel de fotografie de arhitectura (concursul de arhitectura organizat de revista a inregistrat, in 2001, cea de-a cincea editie, bienala).
Socotite de redactie, toate acestea, drept mijloace de instituire a unei participari a tuturor celor interesati de
