Am fost convins după ce am citit - cu admiraţie şi dornic de discuţie - Omul recent că va urma o dezbatere cu accente polemice ascuţite. H.-R. Patapievici tratează cu asprime aspecte definitorii ale gândirii contemporane. Nu se putea ca adepţii postmodernităţii sau ai corectitudinii politice să nu răspundă. Acum, în două numere succesive ale "Observatorului cultural", replica a venit. Dacă ar fi să caracterizez printr-un singur cuvânt contraatacul, aş spune: exces. Nu fiindcă argumentele de luat în seamă ar lipsi. Fiindcă nu lipsesc nici loviturile sub centură, punerea la zid şi chiar un soi de denunţ: "Atenţie! Acest om este periculos!". S-ar putea zice că nici domnul Patapievici nu este deloc un tandru. Aşa e, însă loviturile lui cad asupra unui om generic, nu asupra unuia anume. Pe urmă, sunt intervenţii care trec sub tăcere orice merit. Nu i se recunoaşte cărţii anvergura. Cine ar citi numai aceste replici nu şi-ar da seama de proiectul ei vast. În schimb, i se aduc autorului până şi învinuiri absurde. Dacă Florin Buhuceanu pune cu sobrietate problema homosexualităţii, George Bălan îl ceartă pe H.-R. Patapievici pentru că poartă ostentativ verighetă, nevrând să-şi mărturisească propria, presupusă, homosexualitate. Ceea ce, însă, îmi displace cel mai mult este cantitatea. Mi se pare firesc ca o asemenea năvală de articole să te îndemne a-i sta alături celui vizat, după cum o năvală de elogii nemăsurate te-ar îndepărta de el.

Nu vreau să exagerez la rândul meu. Nu avem de-a face cu un comando milităreşte coordonat. Există o diversitate. De o parte, luări de poziţie dure, de cealaltă - la Vlad Alexandrescu - una comprehensivă şi chiar participativă. Mai mult, nici pe elogii nu s-a pus embargo. La capătul unei îndelungi analize critice, Paul Cernat recunoaşte intensitatea personalităţii lui H.-R. Patapievici, nu ezită să-l aprecieze pe eseist, ca şi pe "