Dezbaterea asupra modificarii Constitutiei intra intr-o faza avansata. Nu se mai discuta daca este oportuna o schimbare, caci exista un consens foarte larg al clasei politice in favoarea ei. Consensul se intemeiaza pe concluzia ca exista neajunsuri majore in actuala Constitutie, cum ar fi absenta unei stipulatii limpezi privind garantarea proprietatii, si pe nevoia de a corela prevederile constitutionale cu cerintele integrarii euro-atlantice. Daca e sa judecam dupa sondaje si alte indicii, publicul nu pare sa impartaseasca opinia politicienilor in privinta urgentei unor modificari constitutionale, tinzind a le privi mai degraba ca o tentativa de a reordona prioritatile, in fruntea carora oamenii de rind plaseaza necazurile zilnice, saracia, insecuritatea, coruptia. Fara a minimaliza importanta unei revizuiri a Constitutiei, se cuvine remarcat totusi ca in tarile democratice exista o reticenta in a zgindari legea fundamentala a statului, chiar si atunci cind sint motive de a o amenda. Tocmai de aceea procedurile de schimbare sau amendare a Constitutiilor sint de obicei foarte complexe si indelungate.

Daca s-a ajuns totusi la un consens sa se modifice ceva, de ce sa nu se modifice mai multe? Lista propunerilor este destul de mare. Subiectul care suscita cele mai aprinse dispute se refera la modul de alegere a presedintelui tarii, in speta daca sa fie desemnat, ca si pina acum, prin votul electoratului sau de Parlament. Felul in care este ales determina intr-o masura si puterea sau influenta presedintelui in stat. In istoria ei moderna, Romania a fost o monarhie constitutionala, apoi o dictatura, fie de tip fascist, fie de tip comunist. Prin Constitutia postcomunista, ea a devenit o republica semiprezidentiala, presedintele fiind ales direct de corpul electoral, dar cu atributii limitate. Chiar daca cele trei sisteme s-au deosebit fundamental, ele au plasa