„Curaj, Robert sFerdinand in versiunea originala, n.m.t, imi repetam mie insumi ca sa ma imbarbatez. Alungat mereu de peste tot, vei descoperi in cele din urma trucul care sa infricoseze de moarte bestiile cite sint pe lumea asta, truc care sa existe cu siguranta in strafundurile beznei de la capatul noptii.“ „Un actor plastic“, cum ii place lui Robert Vraciu sa sarjeze, prezentindu-se, il declara pe Céline drept regizor absolut al calatoriei sale. Vraciu este un pictor incomod de exigent fata de usuratatea trilurilor colorate, adica a picturii lenese, pictura doar „de retina“, doar din rasucire de poigné, doar pentru papila agreabilului. Cu tinerete céliniana (Bacau si santierul Casei Poporului), cu studii tirzii in arta murala, Robert Vraciu este, in activitatea obsteasca, un haruit pedagog al artei si un magistru de nonconformism creator pentru adolescenti.
Pe „nocturnul“ pictor Robert Vraciu il regasim, la aceasta a patra expozitie personala (Caminul Artei – etaj), in foarte particulara sa tensiune de macroscopiere a materiei. Viziunile sale au o stranie calitate a porozitatii revelatoare, cu un nou vector: durata, Contratimpul, dupa cum isi intituleaza seria ultimelor lucrari.
De ce neantul nu ar fi aluvionar si nesfirsit coroziv? Asteptarea neprevazutului (salvator?) are la Robert Vraciu o proportie inedita intre curiozitate, dorinta si indurare exorcizanta. Pictorul capteaza, apoi devoreaza prin stiinta analizei picturale, mai bine spus textuale, cite o stare de transgresie intre materia organica si regnul mineral. Tratat in texturi linear rigide, cu o excelenta abilitate a pigmentului metalizat, geometricul-geologic devine sinonim la Vraciu cu eternitatea (Cer mecanic, Un sentiment fosil, Armagedon). „Contratimpul“ care figureaza in cel mai nou „icon“ din densele pinze ale lui Vraciu va fi vegetalul in elegante linii „florale“ (Orice tranda
