Despre unde si ce se expune in perimetrul artei contemporane romanesti se vorbeste mult in ultima perioada. Numeroase au fost disputele care s-au iscat. Ultima a fost declansata de infiintarea Muzeului de Arta Contemporana. Chestiuni legate de legitimitatea spatiului, a conceptului si, nu in ultimul rind, a achizitionarilor si-au facut loc in paginile jurnalelor, fie ele scrise sau on-line. Argumente pro si contra au reaprins mai vechi dezbateri. Putine dintre acestea au interogat problema publicului, destinatarul in fapt al unor asemenea intreprinderi.

„Cine ne este publicul?“; „Unde il regasim?“; „Cit de avertizat este acest public?“ – sint intrebari care trebuie din cind in cind ridicate. Problema publicului tine, fara doar si poate, de un anume context. Tot asa cum si muzeul, ca institutie, poate fi circumscris modernitatii. Despre cit de moderni sintem si cit de modern ne este publicul nu ne ramine decit sa cercetam. Despre cit de prevenit si deschis ne este publicul nu ne ramine decit sa incercam.

Rindurile care urmeaza sint o transcriere a discutiilor purtate la Casa Tranzit in 27 noiembrie 2001. Tema pusa in discutie era cea a spatiilor alternative. Punctul de plecare a fost expozitia In vitro, organizata la Clinica de Obstetrica si Ginecologie Nr. 1 din Cluj, expozitie realizata cu sprijinul Centrului Cultural Sindan, al Fundatiei Tranzit si al conducerii clinicii. La invitatia de a expune au raspuns sase tineri artisti: Corina Andor Vatamanu, Andrea Bako, Mark Fabini, Nicoleta Mocanu, Ciprian Muresan si Tünde Vitz.

A fost un proiect care a vizat abordarea intr-o maniera „iconoclasta“ a spatiului destinat expunerii artistice. Prin alegerea locului de expunere, precum si a tematicii care a stat la baza conceptului expozitional, In vitro a fost un raspuns la unele probleme ridicate in diverse situatii de un grup de artisti si actori cu