Mircea Eliade se naşte la 9 martie 1907, la Bucureşti. E uşor de socotit că dacă ar fi avut şansa unei longevităţi mai puţin comune, anul acesta ar fi împlinit 95 de ani. Din păcate, marea trecere spre Shambala doctorului Honigberger se făptuieşte mult mai devreme, la 22 aprilie 1986.
Revenind la începuturi, merită a fi semnalat un amănunt biografic conotabil: din admiraţie faţă de Eliade Rădulescu, tatăl, căpitanul Gh. Ieremia, hotărăşte să-şi schimbe numele în Eliade. Intuiţie? Plasat prin hazard şi prin "semnul numelui" sub zodia primului cărturar modern al neamului, Mircea Eliade îşi începe de timpuriu "căutările". Deşi miop, citeşte tot ce-i cade în mînă "pe ascuns, în fundul grădinii, în pod, în pivniţă". Interesant pentru structura sa psihică este că nu suportă studiul impus, motiv pentru care, în liceu, rămîne corigent. Mai ales acum, ca adolescent, înţelege că orice "cunoaştere" temeinică necesită timp. Suprimă deci, treptat, cîte un minut din necesarul de somn. Idealul lui este să doarmă doar două ore pe noapte, cum citise despre A. von Humboldt. Cînd într-o dimineaţă leşină de epuizare, îşi pune "experienţa" sub semnul ascezei şi se preocupă de moartea aparentă. În convergenţă cu eforturile titanice de înălţare spirituală, îşi alege modele pe măsură: N. Iorga (seriozitate şi geniu), B.P. Hasdeu (enciclopedism), Nae Ionescu (ortodoxie, elocvenţă, charismă). Trăind atitudinal la temperatura incandescentă a frondei de enfant terrible, recurge la gesturi extreme, al căror exces îl va dezavua ulterior. Astfel, în 1926, la nici 20 de ani, îl critică violent pe Iorga, rupîndu-se definitiv de profesorul care jucase în viaţa lui "un rol aproape magic". În 1937, după acuza de "scriitor pornograf" care-l va îndepărta de cursurile de la Universitate, cade în păcatul "hagiografiei", proiectînd editarea operelor lui Hasdeu în... "20 de volume mari". În fina