Unul din primele reflexe ale omului slab, în cazul unor tulburări ale relaţiei sale cu lumea, este să dea vina pe cineva, pe altcineva, disculpîndu-se astfel pe sine şi transferînd în subconştient orice vină ce i-ar reveni. În felul acesta propria conştiinţă îi apare sieşi ca fiind pură, luminoasă, inocentă. Extremiştii - fie ei de stînga, fie ei de dreapta - au transformat acest reflex într-un principiu de conduită, astfel că, pentru orice eşec al lor sau al societăţii pe care o controlează sau vor s-o controleze, sînt vinovaţi emigranţii, capitalul american, conspiraţia evreiască, partidele concurente, clasele înlăturate de la putere, vechea guvernare sau vechile guvernări, actualul guvern, homosexualii sau... bicicliştii. (Circula, se ştie, o anecdotă pe vremea dictaturii fasciste din România: "De vină pentru toate relele sînt evreii şi bicicliştii." "Dar de ce bicicliştii?" "Dar de ce evreii?") Comuniştii au dobîndit încă de la început acest reflex pervers. În Arhipelagul Gulag, Alexandr Soljeniţîn

relatează că, de cînd s-a instalat puterea bolşevică, "era suficient, indiferent în ce uzină ori în ce orăşel, să aibă loc vreo tulburare muncitorească, vreun val de nemulţumiri sau vreo grevă (au fost destule încă din vara anului 1918, iar în martie 1921 ele au zguduit Petrogradul, Moscova, apoi Kronstadtul şi au determinat NEP-ul), pentru ca, o dată cu liniştirea, concesiile, satisfacerea revendicărilor îndreptăţite ale muncitorilor, CEKA să aresteze fără zgomot, noaptea, pe menşevici şi eseri (socialiştii revoluţionari - n.n.) ca fiind singurii vinovaţi de aceste tulburări". Aşadar nu trebuie să ne mire că, în plină Europă, adepţii lui Haider din Austria şi cei ai lui Le Pen din Franţa îi învinovăţesc pentru orice pe străini, mai ales dau vina pe emigranţi, iar comuniştii din Republica Moldova dau vina pentru manifestaţiile publice de la Chişinău pe sta