Luni, 8 aprilie, Senatul a votat Legea informaţiilor clasificate. Traseul parlamentar al acestei legi defineşte viaţa politică românească. Nu se ştie foarte clar de unde vine. Oficial, a fost iniţiată de cîţiva parlamentari din Comisia de control SRI. În dezbaterile publice, comisia de control SRI nu şi-a prea apărat propria creaţie. Această modestie, dar şi alte elemente ce ţin de trecutul membrilor Comisiei, par a spune că mai degrabă SRI controlează Comisia şi nu invers. Cu alte cuvinte, Legea informaţiilor îşi are originile în laboratoarele Serviciului Român de Informaţii. Aberaţiile din proiect nu mai trebuie înşirate aici, s-a tot scris şi vorbit despre ele. După multe peripeţii, proiectul a fost votat în plen. Aşa cum a ieşit din Cameră, era un fel de magiun, în care se păstrau multe dintre aberaţiile iniţiatorilor, altele fuseseră scoase. Chiar Răzvan Ionescu, preşedintele Comisiei de apărare din Cameră, şi-a exprimat speranţa că lucrurile se vor mai îndrepta la Senat. De altfel, toţi cei care protestaseră public sperau că Senatul va lămuri lucrurile. Brusc, legea a devenit prioritate naţională: pe 16 aprilie, premierul Năstase trebuie să se prezinte, la sediul NATO de la Bruxelles, cu ea adoptată. Un colonel SRI apare din negura care învăluie instituţia şi spune: "sîntem de acord cu orice formă a legii, numai să apară foarte repede". Mai este posibil acum ca o organizaţie a societăţii civile să emită obiecţii fără a fi acuzată că afectează interesul naţional şi integrarea euro-atlantică a ţării? Senatorul Sergiu Nicolaescu, care se fălea cu cele 39 de amendamente profesioniste aduse formei de la Cameră, declară pe urmele colonelului SRI: "Mă duc la Bruxelles cu Legea informaţilor clasificate în cioc, ca porumbelul".

Luni, 8 aprilie, Senatul a adoptat într-o jumătate de oră exact forma adoptată de Camera Deputaţilor, pentru ca să nu mai fie nevoi