În România comunistă, scopul presei nu era acela de a difuza informaţii, ci acela de a face propagandă. În România capitalistă, scopul presei nu este acela de a difuza informaţii, ci acela de a face bani - nu pentru cei care primesc informaţiile, ci pentru cei care le difuzează - tot aşa cum scopul celor care produc pîine nu este cel de a asigura hrana zilnică a populaţiei, ci tot acela de a cîştiga bani. În fond, ce nu face un om pentru o bucată de pîine? De exemplu, ne spune ce se întîmplă în jurul nostru. Cum, însă, nu ne poate spune tot, el trebuie să facă o selecţie. În plus, trebuie să aleagă o ordine a difuzării, trebuie să facă un comentariu (ca să ne deschidă ochii asupra dedesubtului pe care - crede el -, altfel, nu l-am vedea), iar, dacă impactul este audiovizual, ne poate da un indiciu în plus, printr-o ridicare de sprînceană sau un tremurat în voce. Evident, obiectivitate absolută nu există, nici dacă omul este de cea mai bună credinţă. Şi dacă el ar vrea să fie, dar nu-l lasă redactorul şef, pe care nu-l lasă directorul, pe care nu-l lasă patronul - care, om şi el, are tot felul de interese, altele decît ale mele sau ale dvs.? O asemenea întrebare şi-o pune multă lume, şi nu de ieri. Pe vremea cînd - cel puţin, în Europa - cele mai multe posturi de radiodifuziune şi televiziune erau în proprietate publică, lucrurile erau mai simple: interesele nu puteau fi decît ale guvernului. Eventual, iniţiaţii puteau să intuiască, în funcţie de comentariul aferent unei ştiri, cine anume din guvern avea vreun interes anume în acea zonă a realităţii. Acum este mult mai greu. Şi asta, cu atît mai mult cu cît nimeni nu va putea să audă, în deschiderea unui buletin de ştiri, un anunţ de genul: "Afaceristul despre care toată lumea zice că ar trebui să ajungă la puşcărie este chiar proprietarul postului nostru de radio; din această cauză, noi vă vom spune că el este