"M-am uitat jos in groapa si am vazut oasele albe, pline de tarana. Si mi-am zis: cine este imparatul sau cersetorul, bogatul sau saracul, pacatosul sau drept-credinciosul? Toate sunt desertaciune". Acesta este un fragment din predica ortodoxa care insoteste ritualul de ingropaciune. Cate din actiunile noastre, din zbaterile vietii de zi cu zi, din grijile egoiste mai stau in picioare privite din aceasta perspectiva? Majoritatea cimitirelor timisorene nu au garduri de beton inalte, ca in tarile vestice, trecatorii putand admira, in fiecare zi, venind sau plecand de la serviciu, mergand la cumparaturi sau la dentist, privelistea crucilor, ruginite sau bine intretinute, a mormintelor ingrijite sau napadite de buruieni si a fetelor care te privesc intrebator din pozele alb-negru de pe placile mortuare. Si cu toate acestea, nici macar acolo, in cei cativa metri in care merg alaturi de acest "peisaj" al mortii, oamenii nu se pot abtine sa nu vorbeasca de bani, de salarii, compensatii, restantele la intretinere sau datoriile neplatite. Agasante atunci cand le auzi toata ziua pe strada, aceste discutii devin absurde in "tovarasia" celor care si-au gasit pacea, scapand de impozite taxe si recorelari. Si cu toate acestea, nici chiar acest spatiu lipsit de agitatia zilnica din restul orasului nu a scapat de urmele tranzitiei. Prezente si inainte de 1989, dar mult mai numeroase dupa, "soborul" de babe care isi fac veacul de ani de zile in cimitire si care nu se mai satura de colive si colaci, sunt nelipsite de la orice inmormantare, iar cand vine vorba de pomana, se imping si isi fac loc cu coatele, de multe ori chiar parintele, in sfintia sa, enervandu-se si "miliostivindu-le" cu cateva suturi bine tintite. Rivale la imparteala, isi promit una alteia ca vor trai destul ca sa-si manance propria coliva. Nelipsiti din perimetrul cu cruci si coroane sunt si tiganii care fabrica lu