Romania in tranzitie

Memoria colectiva din tara noastra era, la caderea regimului totalitar, suprasaturata de propaganda nationalista a partidului unic. De asemenea, partidul comunist aplica, chiar daca nu oficial, discriminarea pe criterii etnice in supervizarea ascensiunii sociale si profesionale a indivizilor. Revolutia din decembrie 1989 reprezenta o premisa favorabila pentru o noua mentalitate a identitatii nationale si pentru noi raporturi socio-umane intre majoritate si minoritatile etnice. Devotatii sustinatori ai ideologiei nationalist-ceausiste din presa si cultura au fost rapid redusi la tacere. Nu este mai putin adevarat ca unii dintre ei s-au retras strategic, asteptind vremuri mai bune. Dar nimic nu prevestea atunci ca vor mai aparea contexte favorabile lor. Unanimitatea exprimata inca de la inceput, de grupurile sociale, de liderii politici si sociali activi in revolutie fata de drepturile si libertatile cetateanului, de valorile statului de drept lasa impresia ca extremismele se afla pe un teren putin fertil.

Daca in sfera politicului extremismul declarat nu s-a manifestat, in primele luni ale lui 1990 am asistat la conflicte deschise intre romani si maghiari. Martie 1990, Tirgu-Mures. Firesc, aceste dispute interetnice aveau sa se reflecte si in institutia reprezentativa a statului, prin declaratii politice. Violentele de la Tirgu-Mures au aratat ca in privinta raporturilor dintre cele doua comunitati etnice exista multe neimpliniri, ca idealul comunist al convietuirii si fraternitatii nu trecuse dincolo de propaganda. Pe de alta parte, cum implozia comunismului a fost expresia crizei globale profunde a societatii romanesti, spontaneitatea sau manipularea unor agresiuni interetnice constituiau fenomene sociale cu grad mare de risc. In aceste conditii, nu este lipsit de importanta faptul ca puterea de atunci a reusit sa localizeze v