(urmare din numărul trecut)

Nuvele antologice

Două nuvele ample şi bine construite (deşi scârţâind puţin la încheieturi, din cauza imensei încărcături de mitologie antică) ilustrează capacitatea lui D.R. Popescu de a descrie expresiv, insistent şi în cele din urmă obsedant suferinţa omenească: Dor şi Anastasia trecea.

Prima dintre ele are dimensiunile unui mic roman (o sută şi ceva de pagini) şi reprezintă o transpunere în mediul ţărănesc românesc din perioada înfiinţării primelor "gospodării agricole colective" a unei tragice istorii antice: istoria Clitemnestrei care şi-a ucis soţul, pe Agamemnon, în complicitate cu amantul ei, Egist, crimă pedepsită ulterior, după lungi şi chinuitoare deliberări, de fiul Clitemnestrei şi al lui Agamemnon, Oreste.

Autorul a operat, bineînţeles, numeroase modificări, îndepărtându-se într-o oarecare măsură de subiectul mitologic. în acelaşi timp, el a lăsat pe un plan secundar problema cooperativizării agriculturii, dezamăgindu-i probabil pe propagandiştii epocii.

Rolul Clitemnestrei îl joacă o ţărancă senzuală, Rina, care, de-a lungul vieţii, nemulţumită de raţia de plăcere sexuală obţinută în cadrul căsniciei, s-a străduit mereu să şi-o completeze, cu orice ocazie şi în orice condiţii. "Agamemnon"-ul ei este un ţăran mai în vârstă, paznic al avutului obştesc şi adept al unor principii morale severe, din care D.R. Popescu a vrut să facă un martir al cauzei proprietăţii colective, dar care, din cauza rigidităţii lui, tinde să ni se înfăţişeze mai curând ca un ins anost şi antipatic (plăcerea lui de a da mâncare la porumbei nu reuşeşte să-l umanizeze, deşi aceasta a fost intenţia prozatorului). Pe post de Oreste apare fiica paznicului, Lena, o femeie pură şi justiţară, asemănătoare în multe privinţe cu Vitoria Lipan a lui Mihail Sadoveanu. în sfârşit, Egist este, la D.R. Popescu, un