Dacă am fi buni Dacă am fi cu toţii o ţîră mai blînzi la suflet, taman picaţi din rai şi glăsuind din cimpoaie şi fluiere de dimineaţa pînă seara, pe nimeni n-ar mai mira şi nimenea-nimirica nu ar mai ridica în sus din sprîncene cînd acest articol, sau ce va fi fiind el, va începe cu: a fost odată ca niciodată. De n-ar fi, nu s-ar povesti. Era un om, Pipăruş Voinicu, pe care-l chema Dumitru Dragomir. Şi nu că ţara aia cu oamenii care o conduceau nu era rea şi nu oropsea poporul, da' nici Dumitru Dragomir nu făcea vreo osebire dă oamenii ăia hîzi. Şi aşe de becisnici erau oamenii şeia, că nici jocul de fotbal nu-l mai lăsau să fie joc. Cît îi ziulica de mare se ţineau de trîntit meciuri, de nu mai pridideau Steaua şi Dinamo să adune la puncte şi să care la goluri. Da' în tot regatul de-i zicea a lu' Ceauşescu nu era echipe mai horror ca F.C. Olt - echipa chiar la unde era Ceauşescu mic - şi Victoria Bucureşti - echipa la ăi mai haini şi mai spîni oameni care trăiau în Ceauşescu, securiştii. Şi, cum-necum, ca să vedeţi dară cin' mi-era Pipăruş ăsta Voinicu 'nainte , amîndouă echipele astea, şele mai trîntitoare şi vicietoare de rezultat din sud-estul Europei şi Peninsula Balcanică, au fost conduse pa rînd de Dragomir. Într-o bună zi, oamenii n-au mai răbdat ce se întîmpla în ţărişoara aia şi i-au dat jos pe Ceauşescu şi pe Baba-Cloanţa, apoi i-au puşcat cu puştile pînă ce n-au mai fost, apoi pă F.C. Olt şi pă Victoria le-au dat pustiului, şi a venit un om care rîdea frumos şi-l iubea toată lumea, şi era bun şi blînd şi-l chema Făt-Frumos. Şi toţi l-au votat. Pipăruş a intrat la beciuri şi în lanţuri şi mult a plîns şi a suferit, şi d'atîta plîns inima a început să i se încălzească - că avea 'nainte una rece rău - şi s-a făcut bun. Făt-Frumos l-a pupat şi l-a dat exemplu, şi l-a lăsat drept în fruntea jocului de fotbal ca să vadă tot norodu' că nu mai e cum era