În 1999, fotografia cu Ibrahim Rugova, liderul moderat al albanezilor din Kosovo, dînd mîna cu Slobodan Miloşevici, pe atunci preşedintele Iugoslaviei, a creat o surpriză urmată de confuzie. NATO, forţa militară a Occidentului democrat, bombarda Serbia, pentru a-i apăra pe albanezii din provincia iugoslavă Kosovo, supuşi unor dure politici de epurare etnică dirijate de Miloşevici. Din 1990, de cînd fusese declarată starea de urgenţă în Iugoslavia, pe atunci alcătuită încă din 6 republici federale, şi după referendumul clandestin prin care provincia Kosovo îşi declara independenţa, Rugova, liderul plebiscitat de albanezi, fusese tot timpul partizanul rezistenţei pasive. Parlamentul ales, tot în condiţii clandestine, în 1992, îşi ţinea şedinţele în sediul Uniunii Scriitorilor; eliminaţi din şcoli, elevii se instruiau într-un sistem de învăţămînt paralel, mici întreprinderi private, agricole şi de comerţ, susţinute financiar şi de diaspora, încercau să facă faţă eliminării albanezilor din sistemul de stat. După războiul din Croaţia şi cel din Bosnia, Rugova ştia că revolta deschisă ar duce la masacre şi considera non-violenţa singura opţiune posibilă. Armata de eliberare din Kosovo (UCK) care şi-a anunţat existenţa la începutul anului 1996, nu se temea de masacre. Atentatele ei atrag represalii; Rugova încheie un acord cu Miloşevici în legătură cu sistemul şcolar, acord niciodată aplicat, înclinînd balanţa în favoarea confruntării violente. UCK atacă comisariate de poliţie, ucigîndu-i pe poliţişti. Sîrbii răspund cu o acţiune de anvergură: ocupă nişte sate şi îi obligă pe albanezi să plece, cei care nu vor - cîteva sute - sînt omorîţi. Aproximativ 70.000 de persoane se refugiază în Macedonia, Muntenegru şi Albania. Kosovo e în război. Ofensivei trupelor centrale, armata de eliberare din Kosovo îi răspunde printr-un efort de structurare şi organizare. Numărul ref