Povestirea Un om mare este, s-ar parea, cea dintai scriere literara de exil a lui Mircea Eliade. Este datata februarie 1945, dar Matei Calinescu* a gasit în Jurnalul portughez al lui Eliade, inedit cand si-a scris el comentariul despre aceasta povestire, o însemnare facuta la 29 iulie 1944.
Rezulta de aici ca lui Mircea Eliade ideea povestirii atunci îi venise, nota din Jurnal fiind lipsita de orice ambiguitate. Iat-o, reluata dupa Matei Calinescu: Imaginea care m-a obsedat înainte de a adormi, azi noapte: macranthropia unui tanar. Creste pana la 12 metri. Nu mai aude sunetele oamenilor. Cum îsi ia iubita pe palma, si cand îi sopteste tragedia lui; fata se cutremura (îi vede gura, monstruoasa etc.). Izolarea definitiva într-o cabana facuta de el în munte. Macranthropia - o formula concreta si pitoreasca a geniului, si a izolarii sale definitive. Poate ar fi amuzant sa scriu o poveste pe aceasta tema.
Si, într-adevar, Un om mare este povestea unui tanar inginer, Eugen Cucoanes, care începe sa creasca în mod misterios. Uriasului care a devenit, îmbracamintea nu-i mai vine, pantofii îi raman mici, locuinta nu-l mai încape. Un prieten îl ajuta sa se refugieze în muntii Bucegi, unde, pana la urma, dispare cu totul. Matei Calinescu, pentru care Un om mare este poate povestirea cea mai memorabila a lui Eliade, evoca alte doua însemnari din Jurnalul scriitorului referitoare la aceasta scriere. Una e din ianuarie 1945, pe cand Eliade îsi scria povestirea. El îsi reaminteste visul din vara si îl asociaza direct nuvelei la care lucreaza - Acum înteleg sensul visului (acela pe care-l dau eu nuvelei): singularizarea omului ales de Dumnezeu sau de soarta, a geniului, a sfantului, a Ťindividuluiť sîn sens kirkegaardint, singuratatea lui absoluta, incoruptibila, incapacitatea lui blestemata de a comunica cu semenii etc.. A doua nota dateaza din 1968,