Daca in anii ’80 debutul sau prezenta intr-o antologie cu alti congeneri reprezenta pentru tinarul scriitor de atunci o etapa (obligatorie) in procesul de promovare, dupa 1990 exact acelasi mod de editare, antologia, s-a pus in slujba canonizarii generatiei ’80. De la Antologia poeziei… a lui Musina (1993) pina la Competitia continua a lui Craciun (cu o a doua editie in 1999), fiecare dintre aceste florilegii a adus discutii publice si noi ierarhii, in special pentru ca sint marturii ale unei epoci de cenzura. Cartile, i.e. proiectele de antologie, au fost in buna parte regindite, multi dintre scriitorii „proiectati“ la inceputul anilor ’80 evitind corvoada colectivului debut sau facindu-se cunoscuti intre timp prin mai multe volume. Ulterior au venit chiar si nume noi. Ceea ce a ramas este o chestiune stricto sensu de imagine: antologiile postdecembriste au in plus fotografii de scriitori. Nu toate, dar...

1. Cum era inainte

Inainte, in privinta marcilor de identitate ale volumului, era suficient sa fie prezent in titlu fie un numar (al anului de aparitie ori al scriitorilor dintre coperte), fie o notiune de gen literar (ce este: proza, poezie). Autorii nu „aveau figura“, nu puteau intra pe coperta sau in interior cu vreo fotografie, in conditiile in care in obsedantul deceniu noua singurele fotografii permise intr-un volum erau cele ale celor doi Conducatori. Editurile mari (y compris, si cele din capitalele de provincie, pentru ca un oras cu miza economica era multilateral dezvoltat, deci avea si o casa de editat considerabila, macar prin manufacturare sau prin linotipisti) includeau in planul lor si publicarea unor astfel de volumase, gen Caietul debutantilor de la Albatros, Debut de la Cartea Romaneasca ori Colectiile 5 poeti – Debut de la Junimea din Iasi, Alpha de la Dacia din Cluj etc. Ocazional mai apareau si citeva numere magice in titlur