Un Colegiu Naţional. O clasă a XI-a. O teză (1/4 din medie). Fiecare cu foaia lui xerocopiată. Lateral - punctajul. După - discutarea subiectelor. Notele puse de elevi: 3 de 5, 20 sub. Explicaţia clasei: neatenţie, text necitit, subiectele au fost lucrate dar... totuşi a fost greu, materie care nu interesează. "Adică?" Adică "nu se dă la bac!" "Numiţi una de interes". "Matematica". (Apreciez că n-au spus Religie sau Educaţie Fizică). Citesc, pagină cu pagină, catalogul. Cea mai mare medie - 7, pe fiecare pagină cel puţin un 5. Şi la Literatura Română e la fel. Nu fac parte dintre cei cu "pe vremea noastră..." Umblu în blue jeans ca-n anii '80, discutăm deschis şi sincer. Îmi verific notarea cu ei şi apreciez că nu se supraevaluează. Ne respectăm chiar dacă nu se ridică în picioare pentru salut sau pentru răspuns. Pe lucrări nu se trec numele, se iese la tablă de voie. Punctez orice idee bună, mai ales la o temă nouă, îi stimulez să caute în cărţi, pe Internet, să vorbească. Mă interesează, nu pentru că ei îmi vor da pensia, ci pentru că încă mă simt, mai mult de jumătate, în bancă (ce belea şi empatia asta!). I-am întrebat cum se văd peste cinci ani. 3 vor să aibă o meserie. Nu spun care. 36 se văd studenţi. 17, însă, nu ştiu încă despre ce facultate va fi vorba (?!). 6 nu spun nimic. Doar 10 vor munci în paralel cu studiile. 3 se văd trăind în continuare cu părinţii, 6 plecaţi deja din ţară. După zece ani, 29 cred că vor avea o familie şi o slujbă sigură; 5, dintre care 2 fete, explicit nu. În legătură cu copiii (de la unul la peste patru), un băiat afirmă că va avea unul personal şi unul înfiat, acelaşi lucru afirmînd şi una dintre fetele care îşi doreşte să rămînă singură. 5 se gîndesc la alte ţări, nu neapărat definitiv, 4 sînt siguri că nu vor rămîne aici. Prea mulţi, avînd în vedere vîrsta, se gîndesc la propria sănătate. Cele două clase a XI-a chestiona