•Federatia sindicala pregateste pentru data de 10 iunie un miting in fata sediului MEC
Conducerea Federatiei "Spiru Haret" va avea in cursul acestei saptamani o intalnire cu Ecaterina Andronescu, ministrul Educatiei si Cercetari. In cadrul acestei intrevederi se vor purta discutii pe marginea maririlor salariale, a rediscutarii sporului de zona si, nu in ultimul rand, a disponibilizarilor din invatamant. Reamintim faptul ca "Spiru Haret" a hotarat, in cadrul Biroului Executiv intrunit saptamana trecuta, nesemnarea protocolului cu Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC). Mai mult, conducerea federatiei a hotarat ca, pe data de 10 iunie, sa aiba loc un miting in fata MEC. "S-au adus acuzatii atat MEC, cat si Ecaterinei Andronescu, cea care a luat masuri impotriva invatamantului preuniversitar. Mai mult, au fost aratate date false pe care anumite persoane din cadrul MEC le-au trimis Comunitatii Europene. Aceste date erau meninte sa duca la disponibilizari. Ma refer aici la raportul elev/profesor, care, desi in realitate este de 15, cei din Minister l-au transformat in 8,5. Prin mitingul hotarat pentru 10 iunie vom arata cat ne-a sprijinit MEC pana acum", a declarat prof. Gheorghe Isvoranu, presedinte executiv al federatiei "Spiru Haret" si presedinte al Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP) Iasi.
Totodata, conducerea federatiei a hotarat darea in judecata a MEC in ceea ce priveste unul dintre comunicatele emise de catre acesta in perioada in care aveau loc negocieri intre sindicatele din invatamant si echipa guvernamentala.
Marius HALCIUG
•Federatia sindicala pregateste pentru data de 10 iunie un miting in fata sediului MEC
Conducerea Federatiei "Spiru Haret" va avea in cursul acestei saptamani o intalnire cu Ecaterina Andronescu, ministrul Educatiei si Cercetari. In cadrul acestei intrev