Pietrele de mormint, vetuste si plictisite, sterse de vremuri si de oameni, se itesc dintre buruieni si urzici. Oamenii trec nepasatori, mult prea preocupati de treburile zilnice. Cine isi mai aminteste ca aici a fost un cimitir?! Sfidint, parca, cladirile de sticla si otel din jur, Cimitirul evreiesc, situat pe strada Ghioceilor, pare desprins dintr-un alt veac. Imprejumuit cu un gard de beton, care il fereste de privirile indiscrete, cimitirul mai atrage doar iubitorii de mister sau pe evreii care isi au rudele ingropate aici. Si pe cei doi bacauani care locuiesc in fosta casa mortuara. Ultima inmormintare din cimitirul evreiesc s-a facut acum 50 de ani. Aici era cindva marginea orasului. Un oras care abia incepea sa prinda forma. Si in care comunitatea evreieasca avea un cuvint greu de spus. Nu e usor sa intri sa vizitezi acest loc de veci al evreilor care au trait in Bacau. Daca sari gardul, risti sa ai de-a face cu paznicul, asa ca cel mai bine e sa cauti intrarea consacrata. Daca vii dinspre terenul de fotbal ori dinspre "Cascada", trebuie sa ocolesti, prin spatele blocurilor de pe strada Ghioceilor. Acolo, in dreptul un fost camin de nefamilisti, gardul de beton este rupt de o cladire veche, ce face corp comun cu cimitirul. Un gardulet mic, putin aplecat in fata, desparte casa familiei Turcau de terenul de joaca al copiilor din cartierul Cremenea. O casa fara veleitati arhitectonice, inalta, de un galben vestejit. Numai pe aici poti intra in cimitirul evreisc. Nadia si Vasile Turcau locuiesc de 30 de ani in aceasta casa cu ferestrele spre tintirim. Si-au incropit o mica gospodarie, cu oratanii, zarzavaturi si straturi de flori. Dupa citeva ezitari, ne poftesc inauntru. Un hol inalt si spatios, insa foarte rece. "E din cauza cimentului de pe jos. Asa e tot timpul anului", ne lamureste stapina casei. In citeva clipe isi face aparitia si Vasile. In ciuda semiintu