Ca urmare a masurii luate de Consiliul de Adiministratie al RADET, privind aprobarea, saptamana trecuta, a maririi salariilor, primarul, indignat de acest fapt, se razbuna spunand ca vrea sa-l desfiinteze. "Ei au votat cresterea salariilor pentru a-si mari indemnizatia de consilier. Voi supune aprobarii Consiliului Local destituirea tuturor membrilor din Consiliul de Administratie de la RADET. Potrivit Legii Administratiei Publice Locale, se poate face acest lucru", a precizat Simirad.
Astfel, seful municipalitatii iesene vrea sa-i demita pe consilierii PSD care fac parte din CA al RADET, pentru ca numai ei au votat marirea salariilor. Este vorba despre consilierii Romeo Olteanu, Elena Nazarie si C. Ciobanu.
Reamintim faptul ca, in urma doua saptamani, Consiliul de Administratie al RADET a votat marirea cu 22% a tuturor salariilor. A doua zi, Simirad a dat dispozitie ca salariile sa fie marite numai muncitorilor, iar cele ale sefilor sa fie aduse la nivelul anterior, amenintandu-l pe Mistreanu cu demiterea. (C.M.)
Ca urmare a masurii luate de Consiliul de Adiministratie al RADET, privind aprobarea, saptamana trecuta, a maririi salariilor, primarul, indignat de acest fapt, se razbuna spunand ca vrea sa-l desfiinteze. "Ei au votat cresterea salariilor pentru a-si mari indemnizatia de consilier. Voi supune aprobarii Consiliului Local destituirea tuturor membrilor din Consiliul de Administratie de la RADET. Potrivit Legii Administratiei Publice Locale, se poate face acest lucru", a precizat Simirad.
Astfel, seful municipalitatii iesene vrea sa-i demita pe consilierii PSD care fac parte din CA al RADET, pentru ca numai ei au votat marirea salariilor. Este vorba despre consilierii Romeo Olteanu, Elena Nazarie si C. Ciobanu.
Reamintim faptul ca, in urma doua saptamani, Consiliul de Administratie al RADET a votat marirea cu 22% a tuturor s