Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incurcatura la FEAA

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 11 iunie 2002 ·

•In decursul a doua zile, au fost afisate doua liste cu rezultate diferite la examenul de statistica sustinut de studentii anului II de la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor •Motivul incurcaturii este sistemul de notare, care tine cont de activitatea de la seminarii

Rezultatele la examenul de statistica, sustinut de studentii anului II de la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, au fost afisate de doua ori, din cauza unei incurcaturi facute de cel care se ocupa de redactarea si listarea listelor cu notele de la examene. Astfel, studentii care erau admisi conform primei liste s-au trezit respinsi pe ce-a doua lista si invers. Explicatia data atat de decanul de la FEAA, Vasile Cocris, cat si de profesoara de statistica, Elisabeta Jaba, a fost ca examenul a fost sustinut atat de studenti de la zi, cat si de studenti de la fara frecventa (IDD). Acestia din urma au avut examenul programat in sesiunea din iarna, iar cei care l-au picat sau nu s-a prezentat l-au putut sustine saptamana trecuta, in acelasi timp cu cei de la zi. Ce a produs incurcatura a fost ca pentru studentii IDD nu s-a luat in calcul activitatea de la seminarii, cum s-a procedat cu cei de la zi. Modalitatea de calcul a notei finale pentru studentii de la zi este 40 la suta din activitatea de la seminariile din cursul anului si 60 la suta din nota de la examen. O conditie obligatorie pentru a promova examenul este obtinerea unei note de peste cinci la examenul scris. "A doua lista afisata este cea valabila. Incurcatura s-a produs ca urmare a faptului ca studentilor de la IDD li s-a calculat media tinandu-se cont de nota de evaluare din cursul anului de la seminarii, iar ei nu au in programa nici un seminar. Fiindca ei au dat examenul odata cu cei de la zi, li s-a calculat media la fel", a declarat decanul Vasile Cocris.

Acelasi lucru l-a confirmat si

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegerile pentru camera superioară din Japonia pe fondul creșterii prețurilor și temerilor privind imigrația / Test-cheie pentru prim-ministrul Ishiba

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Alegătorii japonezi care merg la urne, duminică, ar putea declanşa un haos politic, ei fiind aşteptaţi să voteze la alegerile contestate pentru camera superioară, în contextul creşterii preţurilor şi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 31 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°