- Istoric - nr. 113 / 12 Iunie, 2002 Fara a diminua importanta crestineasca a sarbatorii, pentru poporul roman aceasta zi are o conotatie aparte, prin semnificatie si prin sfera ei de cuprindere. Dupa datina, poporul roman isi comemoreaza eroii cazuti in toate razboaiele si in toate timpurile, pentru apararea vetrei stramosesti. El s-a nascut pe acest pamant inainte de a se scrie istorie, iar primii istorici ai antichitatii, vorbind despre popoarele lor, n-au putut sa nu ne aminteasca, pentru ca stramosii nostri aveau si faceau istorie. Harnici si sedentari, strabunii n-au dat navala peste altii, pentru a le lua avutul, pentru a-i ucide si pentru a-i robi. Ei si-au aparat, cu darzenie, tara si credinta. Au trait si ani grei, cand au fost obligati, de catre cei care au pus vremelnica stapanire peste ei, sa lupte departe de vatra, dupa vointa impilatorilor. Noi ii comemoram, deci, si pe romanii trimisi sa lupte sub alte steaguri, in Italia, in Galitia si in alte parti ale Europei, ca si pe cei cazuti in afara granitelor tarii, dar pentru apararea fruntariilor ei. Cu lacrimi in ochi, cu durere in inima si cu gandul la Dumnezeu, le cerem odihna vesnica. Se obisnuieste ca, in aceasta zi, dupa Sfanta Liturghie, sa se iasa la monumente si la crucile comemorative. Acolo se face apelul eroilor, ale caror nume sunt cunoscute, se recita si se interpreteaza cantece patriotice. Din programul acestora n-ar trebui sa lipseasca poezii precum: "Moartea lui Decebal", "Moartea lui Gelu", pentru a nu reduce comemorarea numai la eroii cazuti in ultimele doua sute de ani, pentru ca istoria noastra este mai mult decat bimilenara. In multe din satele noastre au fost ucisi miseleste romani, pentru ca au participat la revolutiile din 1784 si 1848, fara sa se mai stie cine sunt acestia, dar locurile unde au fost martirizati se cunosc. Prin cercetarea arhivelor din Ungaria si din