Ceasornicarului londonez Alexander Cumming ii revine meritul de a fi inventat, la 1775, closetul. Ce-i drept, de aici nu rezulta obligatia de a frecventa cu o punctualitate de ceas respectivul refugiu, ci legatura e mai degraba inversa: ordinea, precizia si pedanteria sint semne ale unui caracter anal. La fel si obsesia pentru curatenie, ca formatiune reactionala specifica micii burghezii. Introducerea numitei instalatii de evacuare a deseurilor organice in locuintele burgheze si impartirea acestora in mai multe incaperi, in functie de destinatia lor, a mers in paralel cu canalizarea si sistematizarea oraselor moderne. Se puneau astfel premisele curateniei corpului individual si social prin separarea mirosurilor; luau nastere zonele industriale, de recreere (adesea spatii verzi) si de locuit, pe de o parte, camera de zi, dormitorul, bucataria si baia, pe de alta parte. Pe scurt, domnea pretutindeni legea segregatiei: albii n-aveau voie sa se amestece cu negrii, bogatii cu saracii, mirosurile bucatariei cu cele ale dragostei sau ale excrementelor, insesi facultatile psihicului erau analizate separat in psihologia vremii. Armonia intregului era conditionata de functionarea separata a partilor. Ca intr-un ceasornic.
Ecranul ornicului social, domeniul puterii manifeste, este insa construit dupa un al doilea model. Grupurile sociale sint dispuse in jurul unui centru inodor. Cu cit esti mai aproape de acest centru al puterii, cu atit mirosul tau dispare in spatele unei functii abstracte, a statului, a concernului, in ultima instanta a banilor – care, dupa cum se stie, n-au miros. Inainte, puterea era personala si parfumata: pentru a-si mentine prestigiul social, nobilul investea in mirosul propriu, iar burghezul, in masina. Ambele sint armuri ale eului si mijloace de distinctie. Astazi, insa, lipsa mirosului personal este o conditie a respectabilitatii busines