Senatorul Onésimo Sánchez mai avea şase luni şi unsprezece zile pînă să moară cînd a întîlnit-o pe femeia vieţii lui. A cunoscut-o la Rosal del Virrey, un sătuc iluzoriu care în timpul nopţii era port clandestin pentru corăbiile contrabandiştilor, dar care în bătaia soarelui părea locul cel mai nenorocit al deşertului, în faţa unei mări sălbatice şi pierdute, şi atît de departe de orice aşezare că nimeni n-ar fi bănuit că acolo sălăşluia cineva în stare să schimbe soarta unei fiinţe. Pînă şi numele părea o glumă, căci singurul trandafir care s-a văzut în satul acela a fost adus de senatorul Onésim Sánchez în persoană, chiar în seara cînd a cunoscut-o pe Laura Farina.

A fost o escală inevitabilă în campania electorală de la fiecare patru ani. Dimineaţa sosiră furgoanele trupei de actori. Mai tîrziu veniră camioanele cu indienii tocmiţi pe care-i duceau prin sate pentru a îngroşa rîndurile mulţimii, în cursul manifestărilor oficiale. Cu puţin înainte de unsprezece, cu muzica şi petardele şi jeepurile cortegiului, apăru automobilul ministerial de culoarea siropului de fragi. Senatorul Onésimo Sánchez stătea placid şi fără vîrstă în maşina cu aer condiţionat, însă îndată ce deschise portiera îl înfioră o pală de foc, iar cămaşa de mătasă naturală i se îmbibă de o supă alburie şi se simţi cu mulţi ani mai bătrîn şi mai singur ca niciodată. În viaţa reală împlinise de curînd 42, îşi luase onorabil diploma de inginer în metalurgie la Gottingen şi era un cititor perseverent, deşi fără prea mare succes, al clasicilor latini prost traduşi. Era căsătorit cu o nemţoaică voioasă cu care avea cinci copii, fericiţi cu toţii la ei acasă, iar el fusese cel mai fericit dintre toţi pînă cînd îi aduseseră la cunoştinţă, cu trei luni înainte, că de Crăciun avea să fie mort pentru totdeauna.

În vreme ce se terminau pregătirile pentru manifestaţia publică senatorul reuş