Literatura canadiană de expresie franceză are în Anne Hébert o reprezentantă emblematică, una dintre acele voci feminine ce revendică nu numai trecutul frământat al Québec-ului, ci şi o identitate nouă, afirmată prin scrieri intrate deja în patrimoniul literaturii francofone. Anne Hébert (1916-2000) a fost o scriitoare extrem de prolifică, ce a găsit în genuri literare diferite - roman, poezie, teatru - un teren fertil pentru exprimarea unor obsesii majore: frica de celălalt; raportul de forţă cu lumea înconjurătoare; statutul minoritar (lingvistic, sexual etc.); identitatea nesigură. Acestea aparţin în egală măsură eului creator, preocupat mereu să se definească, dar şi imaginarului unui popor constituit prin aglutinare destul de recent şi aflat într-o perpetuă căutare identitară.

Succesele de librărie, succesele de critică au adus-o pe Anne Hébert în prim planul vieţii literare de expresie franceză de pe ambele maluri ale Atlanticului. Cărţi ca Les Chambres de bois, Les Fous de Bassan, Kamouraska, Héloïse (dintre care ultimele două traduse şi la noi în anii '80-'90) i-au adus autoarei binemeritate recompense, ce compun o panoplie extrem de diversă şi demnă de invidiat (Prix Fémina, Prix du Gouverneur Général etc.). în această serie se înscrie şi Les Enfants du Sabbat (1975), al treilea roman al scriitoarei, distins - între altele - cu Premiul Academiei Franceze pe 1976.

Iată că Editura Univers, despre care circulă ştirile cele mai contradictorii, publică acest ultim roman - Copiii Sabatului - în traducerea avizată şi adecvată a Elenei Bulai.

Ne aflăm în faţa unui text în care se întrepătrund sensuri profunde şi care distilează de la început şi până la sfârşit câteva dintre cele mai acute situaţii generatoare de frică ale imaginarului occidental şi nu numai: magia neagră, vrăjitoria dusă la extrem prin acel �Sabat negru", în care diavolul