Cea mai memorabilă definiţie a noţiunii de �politolog" am auzit-o în timpul uneia dintre lungile şi incitantele discuţii cu mereu surprinzătorul Alexandru Paleologu: �politologul este un ignorant absolut ( habar nu are de istorie, filozofie, literatură, logică etc.), dar care îşi dă cu părerea în toate". �Un prost, asta este", a căzut abrupt, ca o ghilotină, concluzia domnului Paleologu, după care, inevitabil, a urmat o întrebare care se dorea retorică: �Poţi să-mi dai un singur exemplu de politolog inteligent?" �Vladimir Tismăneanu" - i-am răspuns pe nerăsuflate. �Tismăneanu e altceva", a rostit sentenţios dl. Paleologu, după care discuţia a deviat spre alte subiecte. Am înţeles mai tîrziu că definiţia domnului Paleologu îi avea în vedere pe unii indivizi care apăreau seară de seară la televizor, echipaţi în geacă de blugi sau bluză de trening şi dădeau explicaţii �populare" oricărui eveniment major de politică internă sau internaţională, în discursuri garnisite cu onomatopee şi/sau invective.

�Tismăneanu e altceva". El nu este doar analistul care a introdus rigoarea ştiinţifică în observarea vieţii politice şi sociale şi, ulterior, a ridicat, prin expresivitatea discursului, ştiinţa la grad de artă, ci, în primul rînd, este un maître d'école, a cărui contribuţie la dezvoltarea instituţională a ştiinţelor politice în România este fără egal. Şcoala românească de ştiinţe politice de după 1989 stă sub semnul lui Vladimir Tismăneanu. într-o vreme (imediat după 1989) în care singurii oameni oarecum calificaţi în probleme de politologie erau absolvenţii de �Ştefan Gheorghiu", profesorul Tismăneanu, de la Universitatea Maryland, a oferit, prin studiile sale, dar şi prin bursele şi specializările acordate unor tineri profesori şi studenţi în prestigioase universităţi americane, know-how-ul necesar pentru întemeierea unei şcoli româneşti de ştiinţe politice axat