Cu cîtăva vreme în urmă a apărut la Editura Libra o ediţie bilingvă, româno-portugheză, cuprinzînd selecţii din operele a doi poeţi reprezentativi pentru cele două culturi: Camões şi Eminescu.

Cartea, tipărită în condiţii grafice deosebite, atrage atenţia, întîi şi-ntîi prin calităţile sale de obiect de lux, seducător cu atît mai mult cu cît exploatează foarte bine resursele unei specularităţi sui-generis: coperta a patra este imaginea în oglindă a copertei unu, astfel încît cititorul este liber să înceapă lectura de oriunde doreşte...

Volumul, acompaniat de o prefaţă a lui José Augusto Seabra, de tabele cronologice întocmite cu o evidentă scrupulozitate de Micaela Ghiţescu (cea care s-a ocupat, de altfel, şi de alcătuirea ediţiei), cuprinde şi un foarte interesant eseu al lui Mircea Eliade, din perioada şederii sale la Lisabona, ca ataşat cultural. Cum apropierile care s-au făcut între literatura portugheză şi cea română de către unii cercetători sînt prea puţin cunoscute cititorilor din România, merită să stăruim ceva mai mult asupra acestui eseu care dă, totodată, şi titlul cărţii. Pornind de la constatarea că "există în substanţa fiecărei culturi o contradicţie originară, un conflict, sau mai bine zis o ambivalenţă care nu-şi găseşte echilibrul decît în sinteze extrem de rare", viitorul istoric al religiilor îşi concentrează atenţia asupra modului în care cei doi poeţi au contribuit la lărgirea orizontului spiritual european, contrazicînd prejudecata curentă conform căreia spiritul latin s-ar reduce la cîteva atribute convenţionale cum ar fi claritatea, eleganţa, echilibrul. Aşadar, demersul său nu intenţionează să se plaseze nici în cadrul istoriei literare comparate, nici în cel al criticii influenţelor (deşi dimensiunea comparatistă îi este, într-un fel intrinsecă), ci mai degrabă în acela al istoriei mentalităţilor. Ceea ce-l interesează î