Elie Wiesel s-a nascut la Sighetul Marmatiei, a fost deportat in timpul razboiului cu familia la Auschwitz, a supravietuit, dar singurul dintre toti ai lui. Dupa tragedie a trait o perioada in Franta, apoi s-a stabilit, definitiv, in Statele Unite. Romanele sale sint literatura a martiriului evreiesc. Laureat al premiului Nobel pentru pace, Elie Wiesel a devenit o personalitate care fiinteaza in termenii, in sensul si in timpul istoriei. Ca si Soljenitin, ca si, altfel, Walesa, in sfirsit, ca si Goma la alte proportii, el nu mai poate fi interpretat doar prin inserierea sa in logica evenimentelor.
Ceea ce nu inseamna ca Elie Wiesel nu este si un actor al prezentului si, ca atare, face bine sau greseste asemenea oricaruia dintre noi. Wiesel este asumat de catre comunitatea evreilor din intreaga lume si joaca roluri concrete in politica acestei comunitati – atit cit putem spune, deci doar intr-un sens foarte restrins, ca exista „o comunitate a evreilor din intreaga lume“, atit cit putem vorbi despre o politica, una, a ei.
Si acesta a fost un motiv pentru care drumul lui Elie Wiesel in Romania a fost pregatit insistent. Una dintre temele vii ale programului sau era vizitarea – sau nu – a Memorialului Victimelor Comunismului si al Rezistentei. Sosirea aici a uneia dintre personalitatile emblematice ale comunitatii evreiesti ar fi fost un semnal a carui semnificatie ar fi depasit-o pe cea pur interna, romaneasca. Militanti ai unor institutii dedicate istoriei evreilor si Holocaustului au fost implicati in controversa, deloc fara mize, a raporturilor relative dintre fascism si comunism. Volumul coordonat de catre Stéphane Courtois, Cartea neagra a comunismului, publicat acum citiva ani in Franta si tradus in mai multe limbi – inclusiv in romana –, a ajuns tinta unor campanii de o ostilitate infricosatoare – avind in vedere continutul cartii – intrucit a