„Spune-mi cine esti ca sa-ti spun ce gindesti!“ De ce n-ar fi posibila si o asemenea reformulare a vechiului adagiu romanesc? Aruncind o privire asupra echipei care a pilotat noul tratat de Istoria romanilor in patru volume (Academia Romana, Bucuresti, Ed. Enciclopedica, 2001) e cu putinta sa intelegi si ce scriere a istoriei se ofera acum publicului romanesc. Fiindca tratatul – din ale carui zece volume apar deocamdata abia primele patru – caruia presedintele Academiei, dl Eugen Simion, ii da binecuvintarea sa, a fost conceput de o echipa indrumata de academicienii Dan Berindei si Virgil Candea. Amindoi sint niste autentici profesionisti, desigur.
Dar, totodata, amindoi s-au facut cunoscuti si prin tenacitatea cu care au secondat regimul comunist-nationalist al lui Ceausescu. Daca nu era astfel, ideologii de serviciu ai dictatorului – care pentru istoriografie au fost domnii Mircea Musat si Ion Ardeleanu, dar si echipa „alternativa“ din anturajul militar al lui Ilie Ceausescu (dl. Florin Constantiniu stie bine la cine ma refer) – n-ar fi ingaduit ca respectivii membri ai sectiunii istorice a Academiei sa fie in fruntea complexului travaliu de scriere a noului tratat.
Istoria acestuia, debutind – cum recunosc insisi coordonatorii – in 1980, se impleteste, la origini, cu tentativa lui Nicolae Ceausescu de a egala performanta predecesorului sau, Gh. Gheorghiu-Dej, caruia istoricii momentului ii oferisera un tratat de Istoria Romaniei (in patru volume, desi proiectat in sase), iar pe de alta, cu dorinta acestuia de a oferi o versiune canonica asupra trecutului intr-un moment cind vina nationalista a neostalinismului sau avea nevoie de o infuzie reinnoita. Ceea ce ne ofera acest tratat este deci munca onesta a mai multor zeci de istorici romani incadrata intr-o conceptie relativ ingusta, pedestra si traditionalista.
Era inevitabil sa se
