După cât s-a scris, după câte ediţii au fost concepute din opera lui I. L. Caragiale, mai mult sau mai puţin cuprinzătoare, mai mult sau mai puţin structurate pe o temă anume, determinate de o ocazie anume, o restituire în 2000, şi încă una "integrală", sună frumos, dar mai greu de crezut că şi încurajator. Şi totuşi, titlul de mai sus, din capul locului apreciere, vine cu toate meritele conţinute să statueze profilul ediţiei critice I. L. Caragiale Opere, în trei volume. Nu orice fel de volume, dacă ne gândim că numără 1835 de pagini, primul, 1270 şi 1238 următoarele, pentru care a fost folosită extrem de fina hârtie "biblie" a exemplarelor de lux. Ediţia debutează, ca dată de apariţie, în anul 2000, cu Proză literară (I) şi Teatru. Scrieri despre teatru. Versuri (II), continuă în 2001 cu Publicistica (III) şi urmează să-şi definitiveze matematica fundamentală a conţinutului odată cu volumul Corespondenţă (IV). Semnează îngrijirea textului şi cronologia Stancu Ilin, Nicolae Bârna, Constantin Hârlav, pentru primele două volume. Îşi continuă activitatea de îngrijire a ediţiei, Stancu Ilin şi Constantin Hârlav. Prefaţa aparţine lui Eugen Simion, I. L. Caragiale şi spiritul românesc.
Aşa cum se prezintă, asemenea apariţii editoriale, individualizate în colecţia "Opere fundamentale" ale literaturii române, sunt o certitudine estetică. Mă refer la colecţie, în totalitatea sa, gândită de Eugen Simion, coordonatorul său, în formula colecţiei franceze "Pléiade" a Editurii Gallimard. Rigoarea concepţiei, precizia aplicării sale în practică, ţin de înţelesul complex dat de editori muncii lor, căreia nu-i lipseşte nici conştiinţa că de ea depinde veridicitatea întregului univers scriitoricesc pus în mişcare, nici percepţia că o ediţie critică este o şcoală, o convenţie, un stil.
Trei surprize de interpretare am descoperit în studiul-prefaţă semnat de Eugen S