O manusa aruncata teoriei literare postmoderne
Unul dintre simptomele sindromului de satietate fata de supraabundenta discursurilor, frecvent tautologice, despre postmodernitate sint colocviile internationale de mare anvergura cu teme precum: Postmodernism. In memoriam, Beyond Postmodernism s.a., tot atitea epitafuri ale unei obsesii intelectuale care nu-si mai poate supravietui siesi dincolo de pragul mileniului. La noi, procesul este inca ocultat de inertia unei culturi unde toate modele defuncte se prelungesc silnic, pentru a asigura rente celor care tin mortis sa lase impresia ca se afla la cirma, controlind lexicul teoretic al vremii.
La urma urmei, tot in Romania structuralismul a avut exact acelasi destin. El inca se resimte, chiar si in importanta exagerata acordata poststructuralismului, ca si in tandretea cvasisuspecta pentru deconstructie si deconstructionisti, intr-o arie culturala unde nimic sau aproape nimic n-a fost vreodata solid intemeiat pina la a deveni generator potential de blocaje, ca sa suscite astfel de reactii articulate.
Textul de mai jos rezuma liniile foarte generale ale unei interventii la unul dintre aceste colocvii recente, consacrate maririi si decaderii literaturii intr-o vreme precum aceea postmoderna, cind discursurile teoretice au etalat o aroganta fara precedent. Manifestarea, numita The Conference on the State of the Art: Literature in the Age of Theory (SUA, Athens, Georgia, iunie 2002), a coincis cu unul dintre evenimentele breslei literatilor: reuniunea anuala a biroului care conduce ICLA, organizatia internationala de literatura generala si de studii comparatiste, unica din bransa afiliata la exclusivista FILLM – Federatia internationala a asociatiilor profesioniste de literatura, arte si limbaj.
Participantii de anul acesta au (pro)venit din arii culturale impresionant de diverse, ca sa
