De la M& (1981), trecind prin Les Martagons (1995) la Amour noir (1997), drumul parcurs de Dominique Noguez este lung, un drum de intoarcere, insa. Dupa riff-uri agresive, fluvii de intertextualitate, inovatii grafice si o scriitura abrupta, care pune la grea incercare nevoia de realitate a cititorului, dupa acest expresionism scriptural a carui ruda autohtona ar putea fi Dansind cu Jupuita al lui Adrian Otoiu, nervul literaturii nogueziene se rupe, fluxul de adrenalina seaca, lasind loc unui suspans à la française, cu sclipiri de curcubeu vesperal si efluvii cataleptice pe fond de memorie afectiva in plin fuleu. Stilist de clasa, Noguez se joaca savant cu sintaxa inca de la primele sale carti. M& datoreaza mult si tehnicii cinematografice, imbogatita cu elemente din operele Paulinei Reage si a lui Marguerite Duras. M este o femeie in asteptarea unui viitor R care sa o completeze, existential, dar mai ales literal: M&. In postfata adaugata editiei a doua a romanului, cea din anul 2000, Noguez marturiseste ca a lucrat 15 ani la el si ca primele extrase au fost publicate de Maurice Nadeau. Intr-un asemenea interval de timp, opera literara a capatat calitati muzicale (cele patru parti sint, intr-adevar, subtitrate allegro, adagio, vivace si lento) prin stilizarea extrema care pare ca le sustrage curgerii temporale.
Experienta de cineast se regaseste nestirbita in forta cu care Dominique Noguez anima diferite registre ale oralitatii. Unele dintre romanele sale, Les Martagons (Martagonii, 1995) bunaoara, datoreaza mult geniilor lingvistice Céline si Joyce. Asemenea romanului Vineri sau limburile Pacificului de Michel Tournier, Martagonii sint un remake al celor Trei Muschetari dumasieni (sint 4+1 Martagoni – cei cinci M, la Dumas erau 3+1 muschetari), unul insa baroc, operat cu mijloacele ingineriei textuale. Se apeleaza la tratarea textului pe computer. Romanul rep
