Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicalistii ieseni vor mai putini parlamentari

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 19 august 2002 ·

De mai bine de o luna, sindicatele afiliate la confederatiile sindicale Cartel Alfa si Blocul National Sindical (BNS) au adunat semnaturi pentru inlocuirea actualei legi electorale cu un Cod Electoral. Aceasta initiativa, care a venit din partea reprezentantilor centrali ai celor doua confederatii, are ca scop reducerea numarului de senatori si deputati si schimbarea modalitatii de votare. Pentru concretizarea acestei initiative sunt necesare minimum 250.000 de semnaturi. La Iasi, insa, au fost stranse doar 3.000, actiunea fiind programata in perioada concediilor. "Nu am reusit sa realizam ce ne-am propus din cauza perioadei in care s-a desfasurat aceasta campanie. Multe societati iesene sunt in revizie, iar personalul se afla in concediu. Dupa parerea mea, aceasta campanie ar fi avut succes daca s-ar fi desfasurat in toamna", a declarat Ion Albu, presedintele teritorial al confederatiei sindicale Cartel Alfa.

Amintim ca o actiune asemanatoare a avut loc iarna trecuta, dar si aceasta a esuat deoarece nu a fost intrunit numarul minim de semnaturi prevazut de lege.

(C.P.)

De mai bine de o luna, sindicatele afiliate la confederatiile sindicale Cartel Alfa si Blocul National Sindical (BNS) au adunat semnaturi pentru inlocuirea actualei legi electorale cu un Cod Electoral. Aceasta initiativa, care a venit din partea reprezentantilor centrali ai celor doua confederatii, are ca scop reducerea numarului de senatori si deputati si schimbarea modalitatii de votare. Pentru concretizarea acestei initiative sunt necesare minimum 250.000 de semnaturi. La Iasi, insa, au fost stranse doar 3.000, actiunea fiind programata in perioada concediilor. "Nu am reusit sa realizam ce ne-am propus din cauza perioadei in care s-a desfasurat aceasta campanie. Multe societati iesene sunt in revizie, iar personalul se afla in concediu. Dupa parerea mea, aceasta campanie ar

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O mașină a intrat în mulțime la Los Angeles: zeci de oameni au fost răniți

HotNews acum 25 minute
Cel puțin 28 de oameni au fost răniți, după ce o mașină „neidentificată” a intrat în mulțime pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, unul dintre bulevardele emblematice ale metropolei americane, transmite CNN. Incidentul a avut loc în noaptea de

Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Mediafax acum 40 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că mina de la Praid este prea afectată ca să mai fie salvată. Situația este gravă, iar prăbușirea plafonului este sigură, susține aceasta. „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de r

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 2 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 3 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°