Cacealmaua numita Cenaclul Flacara a inceput ca o manifestare poetico-muzicala si a sfirsit ca o falsa miscare populara. Daca s-ar fi desfasurat intr-o societate libera, miscarea devenea partid politic, a carui evolutie poate fi lesne intuita, date fiind premizele si ambitiile liderului. Cum situatia politica a Romaniei la vremea respectiva era cea bine stiuta, gaselnita este un exemplu de libertate controlata, de manipulare a mentalitatilor, de mistificare, de confuzie a valorilor. Sa vezi intr-un acelasi spectacol formatia Phoenix si pe Ionela Copaciu, bunaoara. Sa-si recite versurile Claudiu Iordache in contextul poemelor lui Bacovia, Nichita Stanescu sau Doinas. Sa admiri un actor de la Teatrul National, Ovidiu Iuliu Moldovan, parca, recitind Eminescu. Si apoi sa-l asculti pe Valeriu Penisoara lalaind nu-stiu-ce despre mos Ion Roata. Etc.
N-am cunoscut culisele cenaclului, nici n-am stat de vorba cu participantii de pe scena; nu stiu, deci, daca aceasta confuzie a fost comisa intentionat. Dar intretinuta a fost, ba chiar promovata prin televiziune la rang de politica nationala, cu denumirea de Antena va apartine, totul pus sub lozinca „democratia culturii“ in Cintarea Romaniei. Spectator al manifestarilor din ’75-’76 fiind, la o virsta cind asemenea chestii lasa urme, resimt si azi efectele indoctrinarii masive. Nu mi se sterg din memorie versuri inepte si am reflexe datorate educatiei ce preamarea „conducatorul“ providential. Dar inca de-atunci am avut revelatia mistificarii la care asistam. A fost un spectacol sustinut la Sala Polivalenta, chiar in noaptea de Inviere. Era pentru prima data cind o manifestare de o asemenea factura tinea toata noaptea. Initial gindeam ca este ceva bun, ceva care – nu-i asa? – demonstra ca „se poate“, cum tot batea toba „seful cenaclului“ in articole si „luari de pozitie“. Suprapunerea pe noaptea de Pasti parea simpla