Romanii, o enigma si un miracol
S-a vorbit mult despre istoria romaneasca a ultimelor decenii, despre ce se stie si ce nu, despre ce se poate spune sau nu. Exista zone care, pentru istoricii nostri actuali, inclusiv pentru tine, sint mult mai limpezi si mai transparente decit pentru restul poporului?
Evident ca toate temele si subiectele istorice sint mai clare pentru un istoric profesionist decit pentru un om obisnuit si chiar decit pentru un pasionat amator de istorie. Nu vad aici nici o surpriza. Pe de alta parte, farmecul mereu reinnoit al istoriei consta tocmai in faptul ca niciodata nu se stie totul; nici chiar profesionistii nu pot ajunge la adevarul ultim, axiomatic. Imagineaza-ti ca cineva ar scrie miine o carte despre Tudor Vladimirescu, iar toata tagma istoricilor ar fi de acord ca acolo se spune adevarul absolut, de necombatut. Subiectul ei, ca atare, ar disparea din istorie. Si azi o carte despre Tudor, miine una despre Imperiul Bizantin, poimiine alta despre Napoleon sau despre Stalin, s-ar umple rafturile lumii de carti „adevarate“, dincolo de care n-ar mai fi loc de nimic. In acel moment, istoria ca disciplina ar disparea si ea, din lipsa de obiect. In ciuda a ceea ce cred neofitii, istoria nu traieste din certitudini, ci din interogatii si din dubii. Accept si ca, intr-un moment sau altul, exista si lucruri care nu se pot spune. Nu este vorba numai despre sistemele totalitare – aici aceasta este regula; dar si regimurile democratice au asemenea subiecte tabu, care sint stiute de specialisti, dar nu e necesar sa fie cunoscute chiar de toata lumea. Pentru unele adevaruri, oricit de relative ar fi ele in istorie, trebuie sa fii pregatit bine; nu toti semenii nostri sint pregatiti pentru toate adevarurile. In fond, fiecare casta are secretele ei; de ce n-ar avea si istoricii asa ceva?
In fine, ultima parte a raspunsului, d
