În prezent, se vorbeşte şi se scrie tot mai mult despre droguri: în diferite contexte (cronică senzaţională, reportaje, analize sociologice sau medicale) şi în varii registre de limbaj (standard, ştiinţific sau familiar-argotic). Discursul jurnalistic rămîne totuşi unul destul de sumar, repetitiv, vehiculînd o informaţie minimală în raport cu amploarea fenomenului. Din păcate, nici instrumentele lexicografice nu sînt în acest caz de mare ajutor cititorilor: dicţionarele noastre generale nu reuşesc totdeauna să ţină pasul cu realitatea limbii actuale.

în limbajul curent, nu e nici o îndoială că termenii cei mai uzuali ai cîmpului semantic sînt substantivul drog (folosit mai ales la plural - droguri; corespunzînd fr. drogue, it. droga, engl. drug etc.), verbul a se droga şi participiul drogat, -ă, folosit cu valoare adjectivală şi mai ales ca substantiv ("drogaţii din parc"). Dicţionarul explicativ (DEX 1996) nu reflectă însă această situaţie: pentru drog oferă două sensuri, dintre care primul e foarte parţial şi prea generic - "substanţă de origine vegetală, animală sau minerală care se întrebuinţează la prepararea unor medicamente şi ca stupefiant" - , iar celălalt înregistrează un calc cu circulaţie redusă, nesemnificativă: "(fam.) medicament". S-ar putea ca această ierarhizarea a sensurilor - care pune în prim plan (în dezacord cu uzul curent) un înţeles ştiinţific neutru - să fie ecoul unui tabu de dinainte de 1989, al prudenţei generale în faţa lucrurilor periculoase. în acelaşi dicţionar (care reia în aceste puncte prima ediţie, din 1975) definiţia verbului fixează totuşi mult mai corect semnificaţiile: a (se) droga e în primul rînd "a administra sau a lua stupefiante". Conceptul nu lipseşte deci din dicţionar, fiind reprezentat de termenul stupefiant; dar şi pentru acesta, genul proxim al definiţiei este "substanţă medicamentoasă". La aproape toate